Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Associated Press a deschis un birou permanent în spatele ultimei cortine de fier

Publicat in Romania Libera, luni 16 ianuarie 2012 ·

După mai mult de doi ani de negocieri, guvernul nord-coreean a permis agenţiei americane de ştiri Associated Press (AP) să adauge Phenianul pe lista celor peste 300 de oraşe din lume în care aceasta întreţine birouri permanente.

La mai puţin de o lună după moartea liderului Kim Jong-il, preşedintele Associated Press, Tom Curley, şi o delegaţie formată din jurnalişti ai agenţiei, au inaugurat biroul de la Phenian, situat în sediul agenţiei de ştiri a statului nord-coreean, KCNA. AP întreţine din 2006 un birou video la Phenian - ale cărui imagini exclusive au fost preluate de media din întreaga lume în urma decesului lui Kim Jong-il.

Conform lui Tom Curley, biroul din Phenian va aplica aceleaşi standarde folosite de jurnaliştii AP din întreaga lume; „promitem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a reflecta curat atât faptele cât şi vorbele poporului nord-coreean", a declarat, conform propriei sale agenţii de ştiri, preşedintele AP.

Preşedintele KCNA, Kim Pyong-Ho, a declarat că „deşi statele noastre nu au întreţinut niciodată legături diplomatice, am reuşit să găsim o modalitate de înţelegere şi cooperare care a dus la deschiderea biroului AP din capitala ţării noastre".

Biroul din Phenian al agenţiei americane de ştiri va avea pentru început doi angajaţi nord-coreeni, un reporter şi un fotograf, ambii colaborând şi în trecut cu Associated Press. Biroul va fi supervizat de şeful biroului din Coreea de Sud, Jean H. Lee, care „va vizita frecvent Phenianul, îi va instrui pe jurnalişti şi le va conduce reportajele", relatează AP. Recent, o echipă de fotografi AP a condus un workshop la Phenian pentru fotografii de presă nord-coreeni.

Accesul acordat de statul nord-coreean agenţiei de presă americane este considerat un gest important al Phenianului - şi un succes pentru Associated Press. Rămâne însă de văzut dacă agenţia va putea opera, dup

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 38 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum o ora
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum o ora
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°