Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara s-a autosesizat în cazul minorilor din Petroşani, batjocoriţi de englezul Richard Dumprey, acuzat de pedofilie. Însă copiii nu au fost, până în prezent, identificaţi de asistenţii sociali ai instituţiei.
Citeşte şi:
Pedofilul îşi alegea victimele ca în târg
„Vom lua legătura cu familiile minorilor în aceste zile, dacă vom reuşi să le identificăm. Minorilor şi părinţilor lor le vom oferi consiliere”, a declarat Svetlana Mihuleţ, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara. Deşi cel puţin patru dintre victimele pedofilului englez au fost identificate, iar unele dintre ele au dat chiar interviuri în mass-media, sub protecţia anonimatului, asistenţii sociali nu au reuşit până în prezent să le dea de urmă pentru a le evalua situaţia.
Victimele sunt căutate
Reprezentanţii direcţiei pentru protecţia copilului aşteaptă ca procurorii de caz să le ofere date prin care minorii traumatizaţi de pedofil să poată fi mai uşor de găsit, a mai precizat Svetlana Mihuleţ. Este cel mai grav caz de abuz înregistrat, până în prezent, în Judeţul Hunedoara.
Anchetatorii continuă, la rândul lor, investigaţiile pentru a identifica toţi minorii cu care pedofilul a întreţinut relaţii sexuale.