Ana Maria Brînză, Anca Măroiu, Simona Gherman şi Loredana Dinu răsfoiesc amintiri despre primele cantonamente în aerul sărat şi numără zilele rămase pînă la Londra
"Timpul zboară, nu trece", spune Ana Maria Brînză. Cu 111 zile pînă la Jocurile Olimpice de la Londra, Ana, Loredana, Anca şi Simona resimt în fiecare muşchi pregătirea fizică pe care o fac la Constanţa. Fără costume, echipate ca nişte atlete, cele patru campioane mondiale pun pas lîngă pas pe pista albastră a Stadionului Farul. Transpiraţia curge, deşi afară nu sînt mai mult de 15 grade.
Porţia de alergare
Omul negru cu mănuşi şi căşti albe în urechi e Ana Brînză, Loredana e asortată cu ea, neagră din cap pînă în picioare. Simona e marinarul echipei, în timp ce Anca e pata de culoare verde. "Anticipate, anticipate!", strigă trei dintre fete către antrenorul Dan Podeanu, care se ascunde sub geacă, poate, poate scapă de cuvintele lor.
Sînt de puţine zile la Constanţa şi efortul intens se simte. Ca să-şi ia revanşa, antrenorul le cîntă fetelor "Io-s în deal şi badea-n şesu, lalalalala/Şi mi-l cunosc după mersu'". Ture de teren, exerciţii pentru picioare care le transformă pe fete pentru cîteva secunde în patinatoare de viteză şi multă voie bună. Aşa se pregătesc dublele campioane mondiale pentru Jocurile Olimpice de la Londra.
Beep pe fix
Timpul într-adevăr zboară. Au trecut 14 ani de cînd Ana Maria Brînză vedea pe pielea ei ce înseamnă un cantonament adevărat. Se întîmpla tot la Constanţa, tot la Hotel Sport. "Cînd am intrat în cameră, am avut aceaşi privelişte, parcă nimic nu s-a schimbat", spune ea. Dar s-au schimbat multe. Nu mai e fetiţa care plîngea în fiecare zi că vrea acasă. Acum are multe medalii.
"Mă ştiau toate recepţionerele. Pe vremea aceea, nu prea erau telefoane mobile şi îi dădeam beep pe fix mamei la serviciu ca să mă su
