Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo trage pe dreapta! "Câinii" au pus ochii pe un jucător de la naţionala U21

Publicat in Pro Sport, miercuri 4 decembrie 2013 · ·

Dinamo parcă încearcă să transforme Săgeata Năvodari în propriul filon de exploatat. ProSport a scris ieri că roş-albii se interesează de atacantul Mihai Roman (21 de ani, internaţional de tineret) de la formaţia dobrogeană, pe care şefii din „Ştefan cel Mare“ îl plac datorită fizicului impozant şi al potenţialului demonstrat mai ales de selecţiile la naţionala U21.

Surse din cadrul clubului dinamovist susţin că şi Andrei Peteleu (21 de ani), tot de la Săgeata, a intrat în atenţia „câinilor“ şi că un transfer al acestuia este destul de probabil. Jucătorul care a evoluat pentru naţionala de tineret în remiza cu Germania, 2-2, joacă pe postul de fundaş dreapta şi ar veni în „Groapă“ pentru a acoperi o zonă devenită problematică încă de la plecarea lui Nica la Atalanta.

Peteleu este o mai veche cunoştinţă a dinamoviştilor, pentru că s-a aflat în vizorul acestora şi pe vremea în care evolua pentru Gloria Bistriţa. Între timp, fundaşul a mai jucat şi la FCM Târgu Mureş, de unde a ajuns la Năvodari. Accidentarea lui Collins Fai de la genunchi, care nu-i va mai permite camerunezului să joace în acest sezon, l-a apropiat pe Andrei şi mai mult de Dinamo, întrucât Laurenţiu Rus a rămas aproape singur pe post. Luchin ar mai putea fi folosit acolo, însă fostul timişorean a intrat în dizgraţia conducerii. Este de aşteptat ca Peteleu nici să nu coste foarte mult, având în vedere că Săgeata are unele probleme financiare.

Vor să profite de haosul de la Săgeata

Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, s-a săturat să finanţeze din resurse publice o formaţie ce a devenit ciuca bătăilor în Liga I. Andrei Peteleu se numără printe cei mai talentaţi jucători ai formaţiei de la malul mării, iar Ionuţ Negoiţă şi Constantin Anghelache nu doresc să rateze ocazia achiziţionării unui fundaş dreapta de perspectivă, mai ales că, la înălţimea sa, de 1,84 metri, jucătorul

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°