Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOŢI directorii executivi şi şefii de departament din RATB, DEMIŞI

Publicat in Romania Libera, vineri 30 august 2013 ·

Toţi directorii executivi şi şefii direcţiilor şi de departament din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) au fost demişi, vineri, de Consiliul de Administraţie (CA) al regiei, a declarat preşedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, conform Mediafax.

Acesta a precizat că nu s-a comunicat nimic oficial în urma şedinţei de vineria CA al RATB, însă deţine aceste informaţii din rândul unor persoane din regie.

Totodată, CA al RATB ar fi decis şi disponibilizarea a aproximativ 250 de angajaţi, odată cu modificarea organigramei, mai spune Petrariu.

Decizia de demitere a conducerii nu îl vizează deocamdată şi pe directorul general interimar al RATB Valeriu Bunea.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al RATB Constantin Tobescu a spus că, până la ora transmiterii acestei ştiri, nu a fost comunicată nicio hotărâre scrisă de către CA al RATB privind aceste demiteri.

Valeriu Bunea conduce interimar RATB după ce fostul director general Adrian Câmpurean a demisionat din funcţie, în luna iulie, motivând prin aceea că regia este subfinanţată, având pe 2013 un buget cu 25 la sută mai mic decât cel pe care l-a propus. Bugetul regiei pe 2013 este de 420 de milioane de lei, potrivit reprezentanţilor RATB.

Primarul Capitalei Sorin Oprescu i-a solicitat premierului Victor Ponta, în luna noiembrie a anului trecut, efectuarea unei anchete de către Corpul de Control al prim-ministrului.

În urma verificărilor, Guvernul a anunţat în aprilie că sesizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) asupra unor posibile fapte de natură penală identificate în activitatea RATB în perioada 2010-2012, de către Corpul de Control.

În nota de control se arată, printre altele, că reprezentanţii RATB din perioada cercetată au acoperit pierderi de 12,1 milioane lei din fondurile destinate servicului de transport

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Marcel Ciolacu: În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei

News.ro acum 28 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. „Haideţi mai întâi să avem întâlnirea cu partenerii sociali, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele şi, ca de fiecare dată, vo

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 2 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Persoanele evacuate după surparea unei porţiuni de stradă în Slănic pot reveni acasă

Adevarul acum 37 minute
După ce pe strada  23 August din oraşul prahovean Slănic o bucată din carosabil s-a surpat, mai multe persoane din zona respectivă au fost evacuate. Luni, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova  anunţat că acestea pot reveni ac

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum o ora
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum 2 ore
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°