Crizei economice din Ungaria, guvernul lui Viktor Orbán îi răspunde cu o doză serioasă de populism, ca să nu-l numim fascism, iar noua Constituţie, intrată în vigoare la începutul anului, este una dintre dovezile cele mai elocvente ale acestui fenomen politic. Conform preambulului la noua lege fundamentală a Ungariei, divinitatea este conjurată să-i binecuvînteze pe maghiari, exact genul de fantasmagorie conservatoare care poate merge perfect laolaltă cu varii forme de naţionalism şi şovinism. Pe lîngă asta, guvernarea de dreapta a dat tonul unui anticomunism de paradă, cu potenţiale consecinţe juridice actuale. În plan economic, măsurile luate de guvernul Orbán sînt un mişmaş de populisme şi de încercări de a revitaliza o economie pe butuci, în numele suveranităţii naţionale şi al independenţei economice. La prima vedere, suprataxarea băncilor, a companiilor de asigurări şi a altor domenii dominate în special de capital corporatist străin i-ar satisface pe indignaţii şi protestatarii de tip „Occupy“, şi în mare măsură poate fi îndreptăţită. Orbán nu este însă Robin Hood. Autorităţile maghiare de după 2010 promovează din plin dezagregarea oricăror forme de asistenţă socială, criminalizează sărăcia, visează la lagăre de muncă forţată pentru şomeri, protejează fetusul încă din momentul concepţiei şi caută să promoveze pe toate căile o variantă paseistă a culturii şi identităţii maghiare. Spre exemplu, noii directori ai Teatrului Nou din Budapesta sînt István Csurka, preşedinte al partidului de extremă dreaptă Igazság es Élet (Dreptate şi Viaţă), şi György Dörner, actor apropiat de extremiştii de la Jobbik. Găsim, practic, în politicile promovate de FIDESZ elemente de naţionalism liberal, de fascism, de ceauşism, ba chiar de thatcherism, dacă ne gîndim la opoziţia faţă de statul social. N-ar fi de mirare să se vorbească în curînd de orbánism ori de gulaş-liberali