Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 90 ani în slujba culturii sătmărene

Publicat in Adevarul, luni 20 decembrie 2010 ·

Centrul Cultural G.M. Zamfirescu serveşte „cultură pe pâine“ Sătmarului de aproape un secol. Înfiinţat în 1920, actualul Centru Cultural G.M. Zamfirescu a ajuns cea mai activă instituţie de cultură din oraş

Centrul a fost înfiinţat în 1920 de mari oameni de cultură ai vremii, sub forma unei asociaţii culturale. În anul 1957 a devenit Casă de Cultură, iar din 2009, este cunoscut ca Centrul Cultural G.M. Zamfirescu.

Şi-a dedicat viaţa culturii

Referentul instituţiei este, din 1995, Maria Magdalena Matei. „Am venit aici în februarie 1995, pe postul de secretară. Apoi, am devenit referent, moment în care Gheorghe Molnar, fostul referent, a fost numit director“, povesteşte femeia.

Cunoscută de toţi oamenii de cultură şi nu numai sub numele de Babi Matei, ea este cel mai vechi angajat al instituţiei, după director. De-a lungul celor 16 ani de activitate la centru, ea a luat parte la organizarea tuturor evenimentelor.

„În perioada 1997-2002, am coordonat şi o trupă de teatru. Dar m-am ocupat şi de proiecte de calificare profesională pentru tinerii cu dizabilităţi. Dar ne-am păstrat ca principale activităţi organizarea de concerte şi de spectacole de teatru“, mai spune Babi.

15 ani de Christmas Fest

Pe parcursul anilor, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu a organiat peste 500 de evenimente culturale de toate genurile. De la primul Christmas Fest Rock, organizat în 1996, trecând prin sute de alte evenimente, s-a ajuns la marele festival Christmas Fest, cu o serie de concerte cuprinse în program, toate organizate de o mână de oameni, angajaţi ai centrului.

„Suntem nouă angajaţi şi pot să spun că activăm ca într-o adevărată familie. Deşi fiecare îşi are atribuţiile bine stabilite, ne ajutăm şi ne completăm de câte ori e nevoie“, povesteşte referentul.

Pe lângă obişnuitele festivaluri Christmas Fest şi Samfest, centrul este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 23 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 38 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 20 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°