Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu: "Vom face plângeri penale împotriva domnilor Ponta şi Vulpescu"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 octombrie 2012 · · · ·

Patronul OTV a scos din bancă 3 milioane de euro și îi duce la Oltchim, pentru muncitori. Fondul de salarii pe o lună la combinat este de aproximativ 3,2 milioane de euro. Însă angajații Oltchim susțin că n-au nevoie de acești bani, nefiind cerșetori. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

UPDATE 21.00. Dan Diaconescu a susţinut o nouă conferinţă de presă ad-hoc, în care a lansat acuze grave. "Aveam un drept să negociem până la 23.59. Ne-a fost refuzat acest drept, după ce domnul Ponta a văzut banii cu ochii lui. Au călcat în picioare orice fel de reguli. Cam aşa se poartă Guvernul cu nişte oamenii care vor să plătească salariile restante", a spus patronul OTV.

Alte declaraţii ale lui Dan Diaconescu: Vom face câteva plângeri penale împotriva domnului Ponta şi a domnului Vulpescu. Avem dreptul să contestăm faptul că mai aveam 3 ore să semnăm contractul, iar guvernanţii au fugit. Nu au vrut să vândă OltchimulAu calcat în picioare toate ofertele, s-au călcat în picioare orice fel de reguli şi cutume, de aceea nu a fost primită presa în sediul ministeruluiVictor Ponta a anulat licitaţia pentru că nu dorea ca noi să câştigăm

UPDATE 19.15: Dan Diaconescu a intrat în Ministerul Economiei. ”Conturile sunt blocate, deci unde să vărsăm banii? Aştept o decizie a Guvernului prin care să ajungă aceşti bani la salariaţii de la Oltchim. Ce facem cu banii de salarii? Îi avem, dar cum îi plătim”, a strigat Diaconescu. Șeful OTV a blocat circulația pe Calea Victoriei, acesta fiind numit ”circar”, de către cetăţenii aflaţi în zonă, cerându-i-se ”să termine circul”.

UPDATE 18.50: Ambuscadă în faţa Ministerului Economiei. Dan Diaconescu şi duba sa plină cu bani îngreunează mult circulaţia în zonă. Patronul OTV stă în maşină şi vorbeşte la telefon de minute bune.

UPDATE 18.30: Dan Diaconescu a scos banii din bancă şi a spus: "Sunt banii mei de acasă. Îi duc la Guvern, să facă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 53 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°