Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joburi de criză: între 800 şi 4.000 de euro pe lună

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 12 aprilie 2009 ·

SALVARE. Mulţi dintre românii concediaţi în această perioadă îşi pot găsi un job în străinătate, atât în agricultură, cât şi în alte domenii. Sursa: Reuters

Şomerii români care au o calificare la bază, licenţiaţii sau cei care se pricep la cules de căpşuni rămân în atenţia angajatorilor străini. Ademeniţi cu salarii reale între 800 şi 4.000 de euro, specialiştii lăsaţi pe drumuri de criză au de unde alege: Germania, Italia, Marea Britanie sau Danemarca sunt doar câteva dintre ţările europene care caută cu disperare să angajeze români.

Româncele, apreciate de italieni

Elisabeta Ivan a plecat pe 1 aprilie în Italia. La cei 51 de ani - pe care nu-i arată - are de ales între un job de cameristă şi unul de baby-sitter. Ştie ce o aşteaptă, mai ales că nu este la primul loc de muncă în străinătate: „Am discutat pentru 600 de euro lunar, în mână, masă şi cazare asigurate. Nu plec singură, ci cu câteva prietene cu care am mai fost la muncă în Italia şi Grecia. Am avut de ales între mai multe destinaţii, dar le prefer pe cele din ţările în care cunosc limba. Anul trecut, în vară, am lucrat în Grecia, pe insule. Primeam 1.000 de euro, plus masă şi cazare, în condiţii de lux”.

Raluca Stoian, asistent manager la firma Europublic Jobs din Braşov, care i-a facilitat plecarea Elisabetei, explică situaţia fericită în care se află solicitantele unui job în Italia: „În medie, avem 50 de cereri lunar de la angajatorii italieni, pe HORECA (HOteluri, Restaurante, CAtering).

În martie, dintre cele 50 de posturi pe care le-am oferit, doar 30 au fost ocupate”.

La calificaţi, nu se simte criza

Nu doar în HORECA sunt aşteptaţi românii să lucreze afară. Există încă o cerere masivă pentru toate categoriile de persoane calificate, iar salariile continuă să se menţină la nivelul calificărilor. „Dacă este vorb

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 21 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum 2 ore
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 39 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°