Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: La 96 de ani, premiat pe grămada de porumb

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Zeci de bătrâni ce au depăşit vârsta de 80 de ani, din mai multe comune vâlcene au primit de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor diplome aniversare. Octogenarii s-au bucurat că cineva îşi mai aduce aminte şi de ei atunci când, la sfârşitul săptămânii trecute, cei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP)  au plecat prin judeţ pentru a oferi diplome aniversare. La Câineni, membrii CARP au pornit pe uliţele satului pentru a-i găsi pe bătrânii ce nu contenesc cu munca. Pe Constantin Herţoiu, de 95 de ani l-au găsit alături de o grămadă mare de porumb abia cules şi depănuşat. „ Nu am timp taică, sunt atâtea de făcut, atâtea treburi de terminat. De abia ce am urcat  o parte din porumb în pătul ”, povesteşte nea Costică, aşa cum îl strigă vecinii. Omul trăieste singur de ani buni, de când copiii i-au plecat care pe unde a putut, dar cu toate acestea reuşeşte să se descurce cu o gospodărie mare. „ Îmi pare rău că nu am reuşit să culeg şi via, poate vă serveam cu un must. Nu am avut timp, iar acum strugurii mai au puţin şi se strică ”, se plâge bătrânul. Cu toate că nu mai are decât cinci ani până la centenar, nea Costică se ţine bine printre acareturile şi orătăniile din curte. „ Munca şi aerul curat m-a ţinut sănătos. Eu dacă nu muncesc nu mă simt bine ”, spune nea Costincă Herţoiu. Despre diploma oferită de CARP, vârstnicul afirmă că e binevenită şi că îi aşteaptă pe colegii săi pensionari şi la aniversarea a 100 de ani de viaţă.

„Vârstnicii au fost uitaţi de toţi”

Iniţiativa celor de la CARP şi Uniunea Judeţeană a Pensionarilor vine ca o modalitate de a le recunoaşte meritele celor care au muncit o viaţă întreagă. „ Diplomele pe care le acordăm noi sunt unele simbolice. Ceea ce dorim să scoatem în evidenţă este faptul că aceşti oameni au fost uitaţi de mai toţi, pornind de la proprii copii până la autorităţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Mediafax acum o ora
Premierul spune că a discutat despre această investiţie cu foste mari glorii ale clubului şi cu suporterii alb-roşii, la care a participat alături de Rareş Hopincă, candidatul PSD-PNL la primăria sectorului 2. „Construcţia noului stadion ultramodern

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 3 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 4 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum o ora
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 4 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 4 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

22°
lun.

15°/24°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°