Şi scoate Stelian, de dimineaţă, toţi oamenii la defilare prin oraş. Frig şi o fulguială înţepătoare. Strada principală, goală. Gardiştii, nici ei prea mulţi şi îmbrăcaţi subţire, băteau talpa soldăţeşte, să se încălzească. Din toate tălpile lor, cu care loveau pietrele de rîu ale pavajului, ieşea un răpăit de civili neinstruiţi, nu triumfătoarea înaintare la unison a bocancilor cazoni. Pomenea şi jandarmii lui dispăruseră. Fîlfîiau ciorile deasupra oraşului, croncăneau şi se dădeau tumba, încît unul dintre gardiştii din spatele lui Stelian a tras în ele să le împrăştie. A urmat o rafală dezordonată de focuri de pistol, la nimereală. Pică vreo două ciori, iar celelalte încep să cîrîie a rău. Stelian avea un megafon în mînă. Era, îmbrăcat în cămaşă verde, cu diagonală. Îşi pusese o cojoacă pe deasupra, dar era vînăt de frig. Îi chema cu megafonul în stradă pe cetăţenii patrioţi, să-l sprijine pe Horia Sima împotriva Cîinelui Roşu şi a bolşevismului. Cam o dată la zece paşi şi el, şi ceilalţi strigau: ,Horia Sima, fuhrer şi duce!"

La regiment, maiorul Scipione a făcut o trecere în revistă, pînă să se lumineze de ziuă. I-a degradat cu mîna lui pe cei doi locotenenţi care se făcuseră camarazi cu legionarii. Pe unul dintre ei l-a şi pălmuit, cu întîrziere, în amintirea pironului pe care acesta îl bătuse în copita calului său. Apoi a trimis jumătate din regiment, cu trenul la Constanţa, cu cartuşe de război la ei şi cu ordinul să intre în oraş cu glonţul pe ţeavă. A mai trimis un sfert din regiment la Cernavodă, la pod şi în împrejurimi, dar ochii pe pod!, iar la comanda sfertului pe care îl păstrase a rămas el. Cînd a auzit zgomotul împuşcăturilor din oraş, Scipione a sărit în şa, a chiuit ,După mine!" şi a pornit spre oraş. Nu-şi scosese sabia, ca la atacurile de pe cîmpul de instrucţie. Îşi răsucea furios cravaşa deasupra capului. Din vîrful dealului carti