Sportivele tricolore s-au clasat pe locul patru, în finala pe echipe a Campionatelor Mondiale de la Tokyo, unde au încheiat la mai puţin de jumătate de punct în spatele Chinei, cu un total de 172.412 puncte. Medaliile de aur au revenit gimnastelor din Statele Unite ale Americii, iar cele de argint, Rusiei. Fetele lui Octavian Belu (foto) au început competiţia la paralele, unde sportivele noastre au avut o evoluţie modestă. Şi următoarele evoluţii au fost destul de şterse, singura care s-a ridicat oarecum la pretenţiile unui Campionat Mondial fiind Cătălina Ponor.
Revenită în competiţie după o pauză de patru ani, Ponor a tras practic echipa după ea, având o evoluţie bună la sol, recompensată cu 14.633. La ediţia precedentă a Campionatului Mondial, pe podium au urcat în ordine Rusia, SUA şi China, România terminând tot pe locul patru. După concursul pe echipe, vom avea reprezentante şi în finalele individuale, după cum urmează: Raluca Haidu şi Ana Porgras (individual compus), Amelia Racea şi Cătălina Ponor (bârnă) şi Diana Bulimar (sol).
Sportivele tricolore s-au clasat pe locul patru, în finala pe echipe a Campionatelor Mondiale de la Tokyo, unde au încheiat la mai puţin de jumătate de punct în spatele Chinei, cu un total de 172.412 puncte. Medaliile de aur au revenit gimnastelor din Statele Unite ale Americii, iar cele de argint, Rusiei. Fetele lui Octavian Belu (foto) au început competiţia la paralele, unde sportivele noastre au avut o evoluţie modestă. Şi următoarele evoluţii au fost destul de şterse, singura care s-a ridicat oarecum la pretenţiile unui Campionat Mondial fiind Cătălina Ponor.
Revenită în competiţie după o pauză de patru ani, Ponor a tras practic echipa după ea, având o evoluţie bună la sol, recompensată cu 14.633. La ediţia precedentă a Campionatului Mondial, pe podium au urcat în o