Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a câştigat şi cine a pierdut, faţă de alegerile din 2008

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

La nivel naţional USL a avut o creştere de 7% faţă de 2008, dacă cumulăm procentele de atunci ale partidelor membre ale Alianţei şi facem o comparaţie cu rezultatul de pe 9 decembrie. Cea mai mare creştere a înregistrat-o PNL, care a obţinut cu 57 de mandate în plus faţă de acum patru ani. PP-DD e reuşit o performanţă notabilă, un „start-up” de 15%

Dacă ar fi să facem o comparaţie între alegerile din 2008 şi cele din 2012, Uniunea Social Liberală (USL), compusă acum din patru partide, faţă de trei atunci, a avut o creştere la nivel naţional de aproximativ de 7%.

În 2008, PSD şi PC au obţinut 33% din voturi la Cameră Deputaţilor, PNL 18,57%, deci împreună cele trei partide care sunt astăzi aliate în USL au avut 51%. La Senat procentul a fost de 53% din voturi, rezultând o medie de 52%. După scrutinul din 2012, USL a obţinut 59,3% din voturi. Astfel, creşterea USL în patru ani a fost de 7 procente, dar faţă de 2008, li s-a mai alăturat încă un partid, UNPR. Înfrângerea este vizibilă pentru PDL, care, acum patru ani, fără nici un ajutor al altor partide, obţinuse 166 de mandate (32,36% din voturi), iar acum doar 80. La Braşov, USL a avut, în 2008, 47,65%, iar anul acesta, tot în formula de atunci PSD + PC + PNL, a obţinut 56,59%, aproape cu 9 procente mai mult, 56,59%.

În Legislativul 2012-2016 din România, numărul de aleşi va fi de 588 - 394 de deputaţi şi 176 de senatori, cu 117 mai mare decât în Parlamentul anterior. La nivel naţional, la scrutinul din 2012, USL a obţinut în total 395 de mandate. Dintre acestea, 209 au revenit PSD (35,54% din numărul total de mandate), 150 PNL (25,51%), 21 PC (3,57%) şi 15 UNPR (2,55%). ARD, format în special din democrat-liberali, a luat doar 80 de mandate (13,6%), iar UDMR 27 (4,5%), iar PP-DD, pentru prima oară intrat în Parlament, a obţinut 68 de mandate (11,56%). Restul de 18 mandate au revenit m

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°