Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O lume fara stiri

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 septembrie 2005 ·

De-asta primavara astept o stire de bine. Ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul ca buletinele de stiri imi vor da o veste buna si nici una rea, ca intr-un vis asteptat sa vina de atata amar de vreme. Si-n ziua asta care n-a venit sa n-auzi nimic de ploi, de inundatii, de viituri, de cicloane si alte calamitati ale naturii. Sa deschizi dimineata devreme radioul si sa afli ca soarele a rasarit atunci cand trebuia si ca lumea e la locul ei gata sa-si serveasca obisnuita cafea de dimineata. Si sa n-auzi nimic despre pretul painii sau cel al benzinei! Sa n-auzi nici o declaratie a presedintelui care se hartuieste cu presa si-l hartuieste pe primul-ministru, sa n-auzi nimic de unicameral, unilateral, bicameral si bilateral, nici macar vreun zgomot din razboaiele pamantului. Sa auzi doar ora exacta, nici macar cotele apelor Dunarii care sunt mai mereu in crestere si se pot constitui intr-o stire proasta, doar sunetele acelea din ora-n ora urmate de nimic si iar nimic.

Ziua intreaga sa curga fara vesti proaste, fara vesti bune, fara vesti de vreun fel, ea sa fie singura veste, cu rasaritul si cu apusul ei. Si cu noi, la fel, fara nici o veste sa trecem o data cu ea si o data cu lumea. Iar in difuzoare, doar zgomotul acela de fond, fosnetul acela care nu spune si nu transmite nimic, iar pe ecrane doar mira spre mirarea tuturor. Macar o zi dintr-asta sa apucam, ca o zi daca nu de reculegere, macar ca o zi de liniste, o zi fara stiri si fara vesti de nici un fel, o zi pierduta pe calendar, dar o zi castigata pentru fiecare dintre noi. Si-apoi balamucul poate sa inceapa din nou, cu uragane si anticipate, cu ploi si unicamerale, cu toti si cu de toate, din ceas in ceas, din minut in minut, din clipa in clipa pana la ultimul jurnal, pana la ultima stire care o sa anunte pentru ultima data ora exacta! De-asta primavara astept o stire de bine. Ma trezesc in fiecare dimin

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°