Elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Comercial Virgil Madgearu din Târgu-Jiu au prezentat astăzi în amfiteatrul unităţii de învăţământ o colecţie de vinuri din diverse regiuni ale ţării.
Îmbrăcaţi în costume populare specifice zonelor respective, tinerii, coordonaţi de profesoarele Rodica Fuiorea şi Magda Chiţiba, au deschis astfel a doua ediţie a Festivalului Vinurilor Româneşti. La debutul ediţiei toţi elevii şi dascălii, invitaţi la eveniment, au fost primiţi cu pâine de casă şi sare.
Elevii Mariana Popescu (19) şi Daniel Troacă (18) şi-au servit dascălii cu câte un pahar cu vin roşu, pâine şi sare
Elevii din clasa a XII-a din cadrul Colegiului Comercial Virgil Madgearu au amenajat mai multe standuri cu produse tradiţionale şi colecţii de vinuri din zonele: Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.
Manifestarea are ca scop promovarea produselor tradiţionale româneşti. Liceeni au vorbit despre soiurile de vinuri şi viţă de vie, dar şi despre modul de consum al acestor băuturi tradiţionale. „Anul trecut a avut loc prima ediţie în care au fost expuse produse lactate“, a declarat Rodica Fuiorea, directorul adjunct al liceului. Produsele au fost puse la dispoziţia unităţii de învăţământ cu ajutorul sponsorilor.
Fetele au prezentat produsele specifice Olteniei