Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiriasi de lux la ANL cu datorii uriase la intretinere

Publicat in Vremea Noua, miercuri 3 aprilie 2013 ·

Au datorii de zeci de mii de lei la chirie si utilitati desi au servicii bine platite. Este vorba despre unii chiriasi ai blocurilor ANL Cismea din municipiu, care au fost depistati, in urma unui control al municipalitatii, cu facturi neachitate de zeci de mii de lei la intretinere.

Desi chiriile la locuintele ANL sunt cu mult mai mici decat cele practicate pe piata libera a inchirierilor de apartamente, unii dintre chiriasii omit sa mai plateasca si datoriile. Din cele declarate de viceprimarul Viorel Iliuta, printre cei cu datorii se numara si politisti, jandarmi, angajati ai unor institutii publice, agenti de paza sau din sistemul sanitar, dar si directorul adjunct al unei institutii publice. Cea mai mare datorie este de 17.000 de lei si apartine unui gardian de la Penitenciarul Botosani, care nu a achitat de cateva luni nici chiria, nici contravaloarea utilitatilor.

„La ANL Cismea sunt 18 chiriasi cu functii ce au datorii cumulate de la 10 milioane lei vechi la peste 170 milioane lei vechi. Un fenomen pe care l-am sesizat este ca sunt oameni care au absolut toate posibilitatile sa plateasca si nu platesc datoriile atat la Locativa, cat si la utilitati, ceea ce creeaza probleme asociatiilor de proprietari. Locativa trebuie sa urmareasca pe langa chirie si debitele la utilitati”, a spus Viorel Iliuta. Acesta a precizat ca sunt si doua cazuri in care locuintele sunt nelocuite, chiriasii fiind cu platile la zi, dar sunt plecati in strainatate.

„Oamenii presupun ca sunt plecati la munca in strainatate, este vorba despre 10 persoane, in care chiriile sunt, cea mai mare 992 de lei, cea mai mica de 24 lei, in rest 25 de lei, 160 de lei, sume modice. Locuintele sunt goale”, a spus viceprimarul municipiului Botosani.

Verificarile vor avea loc si la locuintele ANL si din celelalte cartiere. „Ne asteptam la astfel de situatii si la celela

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 11 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 11 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 8 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 9 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 7 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 9 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 11 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 13 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 11 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°