Iarna este anotimpul în care tradiţia, acest dinozaur pe moarte, încă mai străluceşte în toată splendoarea sa. Ne amintim de bunici, de străbunici, de copilărie. Trecutul cu farmecul lui ne îmbogăţeşte sărbătorile cu un parfum special şi unic. Atunci când spui copiilor – „îmi amintesc când…" sau „pe vremea străbunicii…" ştii sigur că le trezeşti imaginaţia. Asa ceva nu se găseşte în jocurile pe computer. Nu poţi să „google” aşa ceva.
Aşa ceva doar se povesteşte. Se imaginează.
Cred că toţi, dar mai ales copiii, avem fascinaţia altor timpuri. Viitor şi trecut. Când eram copil, mă visam în romanele lui Jules Verne. Sau Alexandre Dumas. Eram parte din Neamul Soimăreştilor. Cu sabie din lemn şi arbaleta cu elastic de la chiloţi.
Tradiţia este un portal spre trecut. Dar, din păcate, este pe moarte. Încet-încet devine un dinozaur pe cale de dispariţie. Minunea tehnologiei pare că antagonizieaza minunea tradiţiei. Ca în cântecul „Video killed the radio star”, tehnologia ucide tradiţia prin faptul că ne uniformizează.
Sincer, sunt un mare adept al tehnologiei. Mai ales în lumea medicinei, tehnologia este o unealtă dumnezeiască. Dar preţul este ruperea graniţelor care cât de cât ne-au păstrat individualitatea. Preţul este amestecul valorilor într-o supă internaţională în care, din păcate, tradiţiile ţărilor mici vor rămâne întotdeauna la fund. Halloween a urcat deasupra în această supă internaţională, iar „Plugusorul”, „Capra” şi „mersul cu Steaua” s-au scufundat undeva uitate la fundul cazanului.
Ca toţi muritorii, mă amăgesc că încă sunt tânăr. Noroc că în jurul meu există oameni mai în vârstă, mă simt mai bine. Dar, câteodată mă uimesc singur când îmi dau seama de câte lucruri pe care le-am trăit, iar acum nu mai există. Care au dispărut, dar au lăsat o aromă a trecutului în memorie, o aromă care merită trezită din când în când. @N_P
