Reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate discută, miercuri, cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, despre revendicările medicilor, transmite Agerpres. La discuţii participă şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană.
Aceste negocieri vin după ce Federaţia SANITAS a anunţat grevă de avertisment şi grevă generală pe 25, respectiv 28 noiembrie, la care vor participa peste 130.000 de salariaţi din sistemul sanitar.
Citeşte şi:Sindicaliştii Sanitas Bucureşti cer demisia ministrului Nicolăescu
''La greva de avertisment şi la greva generală care vor fi organizate, pe 25, respectiv 28 noiembrie, vor participa - la nivelul întregii ţări - peste 130.000 de salariaţi din sistemul sanitar. În ceea ce priveşte municipiul Bucureşti, aici vor protesta peste 16.000 de salariaţi. Potrivit legii, în timpul celor două greve va fi asigurată o treime din serviciile medicale, în general doar urgenţele'', a declarat recent Leonard Bărăscu, preşedintele organizaţiei sindicale.
Ministerul Sănătăţii a făcut pe 14 noiembrie un apel către profesioniştii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate faţă de pacienţi şi să nu afecteze, prin acţiunile lor, buna funcţionare a sistemului sanitar.
Potrivit MS, "este regretabil" faptul că reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au ales să declanşeze o grevă generală într-un moment în care părţile se află în negociere pentru soluţionarea problemelor stringente din sistemul sanitar.
Citeşte şi:Nicolăescu, despre greva medicilor: Fac presiuni fără să ţină cont că suntem în discuţii
"Ministerul Sănătăţii doreşte să îşi exprime în continuare disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, considerând că problemele sistemului sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare şi încrede