De ani buni părinţii „cofinanţează” sistemul de învăţământ românesc cu milioane de euro. Un calcul simplu şi minimal arată că numai din aşa-zisul fond al clasei şi al şcolii în sistem intră aproximativ 70 de milioane de euro anual, în condiţiile în care în preuniversitar sunt circa 3 milioane de elevi şi fiecare contribuie cu cel puţin 100 de lei (300.000.000 de lei). Aceşti bani se cheltuiesc nu doar pentru banalele consumabile (hârtie igenică, săpun, detergent, coli, dosare, markere, cretă, burete, toner pentru imprimantă), dar şi pentru renovarea şi dotarea claselor cu table, bănci, videoproiectoare, calculatoare, parchet, dulapuri sau cuiere. Şi lucrurile nu se opresc aici.

În zilele următoare, gândul va publica o serie de articole prin care va arăta cât îi costă pe părinţi crearea unor condiţii decente pentru copiii lor în şcolile de stat din România şi cum sistemul îi obligă să pună umărul la înflorirea afacerilor editurilor care publica auxiliare şi manuale, dar şi la cele ale afterschool-urilor. Pe de altă parte, gândul va prezenta situaţia şcolilor în care contribuţiile părinţilor au devenit legale prin constituirea lor într-o organizaţie non-profit.

Gândul demarează campania “Şcoală nouă” prin intermediul căreia îşi propune să determine ministerul Educaţiei şi autorităţile abilitate să creeze cadrul legal astfel încât plăţile pe care părinţii le fac an de an pentru a suplini lipsurile din şcoli să devină legale. Banii pe care statul îi alocă sunt insuficienţi, dar părinţii care înţeleg că şcoala este o problemă a comunităţii şi vor să finanţeze şcoala nu o pot face în mod legal. O fac însă ilegal, iar sumele nu sunt deloc neglijabile.

Soluţia o poate reprezenta legalizarea aşa-zisului fond al clasei şi al şcolii. Mai exact, şcoala să poată deţine un cont bancar unde părinţii să vireze suma pe care o doresc, dacă doresc, şi pe care să