Maestre drag,
Cu nerabdare am asteptat ziua si ora rotunjita de intuneric, sa va pot raspunde. Gindurile trimise continua sa-mi parvina in plicuri nedezlipite, fara corecturi sau ajustari intermediare de vreun fel sau altul.
Marturisesc insa ca scrisorile din ultima vreme le citesc de mai multe ori si nu pentru ca nu v-ati face inteles, ci mai degraba pentru ca aici a ramas totul la fel, impreuna cu puterea de intelegere. Ma simt totusi in masura sa cuprind semnificatia ultimelor rinduri primite, desi ma tulbura descrierea trecerilor de neinchipuit prin minutioasele vami ale reintoarcerii, superioare pina si venirii pe lume, prin vecinatatea cu vesnicia. Intuiesc si triumful momentelor de apoteoza ale intilnirilor definitive cu verdele si cu albastrul, dar si delicata deprindere pe care o incercati cu roua.
Devine, insa, din ce in ce mai greu sa va regasesc, chiar stiindu-va pretutindeni. De curind, cineva m-a intrebat cu discretie daca veniti la atelier si, fireste, usor jenat, am tacut.
Castanul – trec des prin preajma – inca nu l-au taiat, in jurul sau pare totul in ordine, doar pinzele corabiei Dvs. stau inca ingramadite prin beciuri. Timpul, insa, pare ca nu trece peste toti oamenii – asupra citorva dintre noi dimpotriva, se concentreaza oprindu-se si justifica astfel memoria lumii, fara ca aprobarea comunitatii din context sa mai fie indispensabila. Pe aici, la fel, praf si mult zgomot. Serile de abia se mai aud tresaririle vechilor mobile, dar pe pamint este inca bine, in masura in care binele va mai poate spune ceva.
Vin cum stiti, trec si se reintorc, valuri mari si mici.
Referitor la ce m-ati intrebat, astept. Am de terminat aceleasi citeva pinze si, dupa ce le voi fi adapostit pe vreundeva, va voi raspunde cu mai putina aproximatie. In vara asta a plecat Banulescu, impreuna cu mare parte din ce pina atun
