Chiar daca va da conjunctura sa avem bani cu toptanul, orgoliul profesional si partizanatul politic, irepresibile, vor mentine in continuare solidaritatea noastra de breasla pe post de himera, ca pina acum. Nu avem - ma surprind chiar in clipa asta - o metatribuna de presa, adica o publicatie ce ar vorbi, ar dezbate, ar monitoriza (ca sa dau si eu acest verb supralicitat cu asupra de masura in ultimul timp - si fara mare folos, de altfel) presa propriu-zisa. Un organ profilat pe chestiunile interne, din culise ale acesteia, urmarind si contabilizind modalitati, stiluri, proceduri, analizind cu migala, chiar academic (de ce nu?!) campanii, strategii, concepte. O revista, cu alte cuvinte, ce ar functiona ca un spirit critic, teoretizind pe unde se cuvine si cauterizind in partile trebuitoare (destule!). Amendind impostura, mediocritatea, agramatismul. Denuntind ticalosia, partizanatul jegos, obedienta fetida, tranzactiile oneroase in sos echidistant, impartialitatea ca vechil la curtea interesului de partid. Si apreciind, cind e cazul, probitatea, promptitudinea, curajul si, nu in ultimul rind (desigur!), eleganta si proprietatea exprimarii - eternele noastre flagele. Impartind adica inerentele note de contrapondere. Ar fi ca un memento pentru scribii care - efect pervers al libertatii cuvintului (asa batjocorita si constrinsa cum e in tara fractiunii majoritare) - au capatat un periculos sentiment de omnipotenta: nu mai exprima, vezi mata, nu-si mai dau, onest, cu parerea, ci edicteaza de-a dreptul, oficiaza direct din empireu. Bine, cenzura in sine e odioasa, nu strig s-o resuscitam (sau, mai exact, caci e bine mersi si azi, cu Europa pe Prut, s-o reinstitutionalizam). Dar cine sa denunte josnicia cutarui "formator de opinie"? De ani buni, Saptaminase balaceste in dejectii romanofobe, inducind un moldovenism delirant si o xenofobie patologica. De ani la fel de buni o