Reprezentanţii UDMR Covasna au sesizat FIFA privind "atitudini antimaghiare" la meciul România - Ungaria, cu referire la faptul că suporterii români au scandat "ca maghiarii să părăsească ţara".
Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi deputatul Marko Attila au trimis o scrisoare la FIFA în care au atras atenţia asupra atitudinilor antimaghiare afişate de suporterii "tricolorilor" la meciul România-Ungaria, de pe Arena Naţională.
"Din păcate nu este vorba de cazuri izolate, ci în ultima perioadă a devenit o obişnuinţă ca la meciurile de fotbal să se scandeze ca maghiarii să părăsească ţara. Este inacceptabil pentru noi ca în timp ce urmărim la televizor meciul, să vedem că unii vor să ne alunge din ţară. Dacă se întâmplă astfel de lucruri, de fiecare dată trebuie să avem o reacţie fermă. Nu putem tolera ca meciurile de fotbal sau oricare alt eveniment sportiv să fie spaţiul învrăjbirii, intoleranţei şi al urii", precizează semnatarii scrisorii.
Aceştia au adăugat că astfel de evenimente lasă urme "adânci" în comunitatea maghiară din Transilvania, slăbesc sentimentul de siguranţă ale maghiarilor, stârnesc frică şi neîncredere.
România a învins cu 3-0 reprezentativa Ungariei într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial din 201. Partida a fost precedată de numeroase violenţe între suporterii celor două echipe, dar mai ales între fanii maghiari şi jandarmi.