Acum, cei ce "ii dusesera tava" se straduiau sa i-o duca lui Mircea Dinescu si era de tot caraghioslicul sa-i vezi pe functionarii Uniunii - de la colonelul Traian Iancu, rechemat de la vatra, pina la bucatarul-sef -, dar si pe unii scriitori, facindu-se pres in fata noului presedinte. ... In iulie '89 eram la mare, la Casa Scriitorilor de la Neptun. Intr-o zi, la orele amiezii, cind scriitorii se intorceau de la plaja, au descoperit, in holul vilei, o mica expozitie si pe autorul lor, fantas(tic)ul, ingeniosul grafician Mihai Stanescu. Caricaturile, de ultima ora, fusesera copios "recenzate" la "Europa Libera", continutul lor imi era oarecum cunoscut. Cu atit mai mare era tentatia de a le vedea live. Artistul - care descinsese incognito "la scriitori" - isi "vernisa" desenele cui dorea sa le vada, trecindu-le din mina-n mina. Caricaturile erau, bineinteles, "subversive". Dar nu toti aveau curajul de a privi, unii, cind vedeau la ce se refera ("alimentatia rationala", cozile, penuria s.a.m.d.), se debarasau de ele repede, parca ar fi fost purtatoare ale unui virus periculos. Impreuna cu cei citiva scriitori care, totusi, ne-am permis bucuria receptarii, paream noi insine personajele unei viitoare caricaturi: priveam, zimbeam si vorbeam mai mult prin semne (doar si desenele erau no comment...). Suspiciunea fata de "aproapele" il facea pe fiecare sa se intrebe: "Daca ma va turna cineva ca am admirat caricaturile lui Stanescu?". Intr-o alta zi, dupa prinz, leneveam in balconul garsonierei, cind l-am reperat, pe terasa, pe Dan Desliu. Poetul - care in tinerete, ehei!, scrisese Minerii din Maramures si fusese coplesit de lauri - se revizuise intre timp, dupa deceptiile succesive pe care i le-a oferit comunismul mult laudat. Ba mai mult, ii trimisese o scrisoare deschisa, in raspar, Tovarasului, isi depusese carnetul de partid si devenise persona non grata. Desi era consem