Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul dă CFR 170 de milioane de euro, ca să-şi plătească datoriile la curent

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 august 2012 ·

Ministerul Finanţelor împrumută CFR SA pentru plata datoriilor către furnizorii de electricitate, informează economica.net

Prevederea este cuprinsă în acordul cu FMI.

Bugetul CFR SA, compania de stat care se ocupă de exploatarea şi întreţinerea reţelei naţionale de căi ferate, va fi suplimentat cu aproape 770 de milioane de lei (circa 170 de milioane de euro), potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor. Banii vor fi folosiţi pentru plata datoriilor companiei către furnizorii de energie electrică şi reprezintă un împrumut acordat de Ministerul Finanţelor companiei feroviare.

"Faţă de bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2012, a fost prevăzută suma de 769.780 mii lei, reprezentând valoarea împrumutuliui necesar achitării datoriilor către furnizorii de energie electrică" se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Împrumutul pentru CFR Infrastructură a fost prevăzut în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI. Creditul de la Finanţe este acordat sub forma unui "împrumut punte", care va fi înlocuit până la sfârşitul lunii octombrie de un împrumut garantat de stat, potrivit înţelegerii cu FMI.

"Vom continua să căutăm să identificăm măsuri adiţionale de creştere a veniturilor şi reducere a costurilor, inclusiv prin aplicarea standardelor de cost, pentru a îmbunătăţi în continuare poziţia financiară a întreprinderilor de stat din sectorul transporturi. Ca acţiune prealabilă, Guvernul va acorda un împrumut punte pentru eliminarea arieratelor CFR Infrastructură către furnizorii privaţi de energie şi va emite o ordonanţă pentru anularea penalităţilor şi plata treptată a principalului la arieratele datorate Electrica", scria în scrisoarea de intenţie din luna aprilie.

Companiile feroviare de stat înregistrau, în primăvară, datorii de 1,2 miliarde lei către furnizorii de electrici

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 57 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 16 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 3 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a soției sale. Cum se simte ducesa de Wales

Adevarul acum 5 ore
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 5 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°