Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii CNADNR din Buzău, în grevă japoneză, nemulţumiţi de intenţia de reducere a salariilor

Publicat in Romania Libera, marți 4 iunie 2013 ·

Angajaţii CNADNR din Buzău au intrat, marţi, în grevă japoneză, nemulţumiţi de intenţia de reducere a salariilor, anunţată de conducerea companiei, informează Mediafax.

Liderul de sindicat buzoian susţine că asupra angajaţilor companiei din ţară se fac presiuni pentru a semna acte adiţionale de diminuare a salariilor.

Potrivit liderului de sindicat al secţiei Buzău a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Maria Mare, cei 86 de angajaţi ai companiei sunt în grevă japoneză, purtând banderole albe pe braţe sau în piept.

"Reducerile salariale din CNADNR sunt tot pentru personalul TESA şi execuţie, muncitorii calificaţi care sunt peste limita minimă din grilă pot pierde 10 la sută, iar Tesa între 15 şi 49 la sută. Greva japoneză e pe termen nelimitat. Vom merge cu petiţii, la Avocatul Poporului, pentru încălcarea drepturilor din Constituţia României", a declarat, marţi, Maria Mare.

Citeşte şi Fenechiu: Salariile şefilor de companii de stat NU pot fi modificate

Ea a susţinut că asupra angajaţilor din ţară se fac presiuni pentru a semna acte adiţionale prin care îşi dau acceptul să le fie diminuate salariile, însă deocamdată această situaţie nu se înregistrează şi la Buzău.

"Se fac presiuni la direcţia Craiova, la Timişoara, la centul din Bucureşti. Dacă nu semnezi îţi desfiinţeazpă locul de muncă sau ameninţă cu concedieri colective. Responsabilă de această situaţie este conducerea companiei din ultimii ani, salariile din teritoriu sunt între 900 şi 1.700 , un inginer de drumuri cu 30 de ani vechime care stă iarna la deszăpezire primesşte 1.500 de lei, ceea ce e inuman. Situaţia a devenit critică anul acesta. Conducerea companiei ne spune că e o depăşire de fond de salarii pe 2012 de 12 milioane, depăşirea nu au făcut o salariaţii, ci e apanajul conducerii companiei din ultimi ani care a făcut angajări fără nu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 51 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 6 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°