Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, miercuri seară, că liberalii sunt gata oricând să preia Ministerul Justiţiei dacă se respectă criteriile pentru numirea procurorilor, menţionând că alegerea este a premierului şi adăugând că ar fi înţeleaptă retragerea actualelor propuneri.
"Suntem gata oricând să preluăm MJ dacă se respectă criteriile pentru numirea procurorilor", a spus Antonescu.
El a precizat că alegerea este a premierului.
Antonescu a spus că ar fi înţeleaptă retragerea propunerilor, având în vedere reacţiile apărute, mai ales în rândul magistraţilor.
El a precizat că dacă Ponta nu renunţă la propuneri, responsabilitatea întreagă privind Ministerul Justiţiei aparţine PSD.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, după şedinţa USL, ca PSD să asume Ministerul Justiţiei, liberalii fiind de acord şi spunând că nu solicită alt portofoliu în schimb.
Ponta a afirmat, după şedinţa conducerii USL, că, prin soluţia asumării de către PSD a ministerului Justiţiei, nu doar că USL va continua, dar a fost îndepărtat orice fel de diferend existent în interiorul Uniunii. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »