Rovinarii sînt o fantomă a comunismului, iar rovinărenii nişte nostalgici paternalişti, aşteptînd totul de la stat, ca pe vremuri. Dincolo de aceste clişee ieftine, emise de la înălţimea unei conştiinţe "capitaliste" suficiente şi oţărîte, ţi se aşterne în faţă realitatea, diferită precum iarna, care nu este nici ea la fel ca vara. Dacă îi întrebi, brutal, cînd era mai bine, din punctul de vedere al vieţii lor personale, înainte sau acum, cam două treimi dintre rovinăreni răspund într-adevăr că "înainte". Dacă însă îi întrebi cînd a apărut o schimbare importantă în viaţa colectivităţii lor, ruptura dintre "înainte" şi "acum" se estompează, revoluţia, de pildă, fiind evocată doar de aproape o treime dintre ei, pentru o treime dintre aceştia fiind vorba despre o schimbare în bine. Anul disponibilizărilor sau venirea noului primar sînt repere mult mai importante în această cronologie subiectivă. Dacă mergi mai departe şi îi rogi să-ţi dea un fel de "definiţie" a comunismului (ceea ce în limbaj tehnic se numeşte "probă de limbă"), imaginea devine şi mai pestriţă: unii oftează nostalgic, alţii se scutură parcă le-ai vorbi de dracu' şi cam la fel de mulţi au un discurs cel puţin ambivalent, dacă nu de-a dreptul contradictoriu. Aproape nimeni nu se referă însă la comunism ca la o ideologie, un sistem politic etc. Ca de obicei, majoritatea oamenilor sînt preocupaţi pur şi simplu să-şi trăiască viaţa, iar comunismul face parte din această viaţă trăită, cu bunele şi relele sale. Raportarea la comunism se va articula şi ea în jurul traiectoriei acestei vieţi, resimţită, global, ca mai degrabă satisfăcătoare sau mai degrabă ca un eşec personal. Dimensiunea care diferenţiază cel mai puternic, se pare, discursurile despre comunism este astfel una de genul winners-losers mai de grabă decît marile categorii sociologice uzuale precum sex, vîrstă, statut social, educaţie etc.: