Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sens unic Popescu

Publicat in Jurnalul, joi 25 iunie 2009 ·

L-am întrebat pe Popescu dacă vrea să mă ducă şi pe mine până-n Răşinari şi a zis că da, să-i dau douăşcinci. I-am dat douăşcinci şi a zis că e bine. Apoi am stat pe un scaun din ăla şi am studiat problema. Aha! Deci asta era. Doamna din faţa mea are numele Maria. I-am zâmbit şi nu mi-a zâmbit, dar m-a studiat atent, cu o curiozitate demnă de Zozica, pisica de la blocul meu.

"Haideţi, tanti Maria, nu mai comenta atâta", a zis Nicolae pe care-l mai cheamă şi Haşa. Şi a deschis geamul cu un mâner de care trăgea aprig. Tanti Maria spusese că miroase urât în tramvaiul ăsta şi că e foarte cald, dar când o să-nceapă să meargă Popescu, n-o să mai. La care tanti Maria a tăcut şi iar m-a mai studiat. Eram nouă şi d-aia. Bine că nu eram opt! "Ptiu, ce cald e!" Zic asta toţi. S-au mai urcat: nişte bătrânei şi bătrânele, copii, un cuplu interrasial şi cam atât. Şi abia plecă Popescu. Nicolae pe care-l mai cheamă şi Haşa a făcut o manevră zăpăcită, nu-ştiu-cum, şi l-a întors pe Popescu şi Popescu a început să meargă troncănind şi zbenguindu-se. Uau, ce tare! Cu tramvaiul prin pădure nu mai fusesem niciodată. Şi nu cu orice tramvai, ci cu tramvaiul Popescu, fată! Fată, eşti varză, fată! Ecartamentul îngust de un metru e un specific al lui Popescu, adică în sensul că e şi el vechi de zile, ca Popescu. Exilat din Elveţia în limba franceză, a fost trimis în România să fie un tramvai adevărat. Un tramvai adevărat e un tramvai longeviv şi rezistent la bârfele timpului (rugină, chestii).

CUM MIROASE POPESCU

"Nu vă supăraţi, îl caut pe Popescu." "Eu nu sunt Popescu, doar tramvaiul e Popescu, eu sunt Nicolae." "Şi-l mai caut pe vatmanul care l-a condus pe Popescu cel mai mult timp." "Eu sunt." (Pe această cale, aş dori să mulţumesc îngerului meu păzitor, care mi-a ghidat paşii la fix, pe urmele lui Nicolae pe care-l mai cheamă şi Haşa şi pe urmele lui Pop

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 35 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Gabriela FIREA și PSD au atras peste un miliard de euro pentru BUCUREȘTI: Ceea ce PĂREA că nu se va întâmpla s-a REALIZAT în 2 ani

Gandul acum 14 minute
Candidata social-democrată la Primăria Municipiului București, Gabriela Firea, vorbește despre fondurile europene atrase alături de echipa social-democrată în primul său mandat de primar al PMB. Aceasta povestește că totul părea, la vremea respectiv

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 40 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 33 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 20 minute
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 56 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°