Anul 2011 a adus multe filme interesante, controversate sau provocatoare, însă, din păcate, distribuitorii români au ales doar cîteva dintre titlurile notabile, rămînînd să ne descurcăm sau să tînjim, după caz. Filme de gen, filozofie şi magie Mare parte dintre filmele care contează şi ar intra, de pildă, într-un top 10 sînt, în fapt, producţii din 2010. Filmul de gen, cu istorie lungă şi bogată, şi-a găsit cîţiva regizori meseriaşi care să îl cultive, să-l recicleze sau să-l restilizeze. De pildă, în vîrful acestui top se află filmul regizorului Nicolas Vinding Refn, Drive, care redescoperă cu stil şi poezie filmul de categorie B, îl şlefuieşte pînă la graţie şi imaginează un basm eliptic postmodern cu un cavaler/şofer monosilabic şi cam trist. Trecut şi prin filtrele estetice ale lui Jean-Pierre Melville, Walter Hill şi Clint Eastwood, filmul danezului nu realizează o copie omagială, ci reinventează un gen (ceea ce nu se întîmplă cu Super 8, al lui J.J. Abrams), îi oferă un soi de independenţă faţă de originale şi îşi poate trăi viaţa proprie datorită unor subtilităţi jucăuşe de regie asamblate inspirat pe cel mai bun soundtrack al anului trecut (da, mai bun decît cel al duetului Trent Reznor & Atticus Finch pentru The Girl With A Dragon Tatoo, al lui David Fincher). Filmul românesc trebuie încurajat şi promovat, însă nu în tremeni de cocoloşire necondiţionată sau de mîngîieri veşnice pe creştetul tarat şi fără de noroc. Astfel, mai adecvată mi se pare o retrospectivă comună, în care filmele româneşti intră (au ba!) în competiţie cu cele străine. Dintre cele 19 titluri româneşti ale anului trecut, foarte puţine sînt notabile şi merită discutate (Din dragoste, cu cele mai bune intenţii, regizat de Adrian Sitaru, şi Film pentru prieteni, regizat de Radu Jude, care nu a rulat decît în regim de festival), iar în istorie va intra un singur titlu, Aurora, regizat d