Președintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu ocazia deschiderii noului an școlar. Acesta a spus că educația națională trebuie centrată pe criteriul competitivității și al relevanței pe piața muncii și că aceste obiective pot fi atinse dacă este urmărit cu consecvență Pactul Național pentru Educație.
"Educaţia naţională trebuie să se înscrie în orizontul obiectivelor Europa 2020: să fie centrată pe criteriul competitivităţii şi al relevanţei pe piaţa muncii, să promoveze echitatea şi coeziunea socială, să stimuleze creativitatea şi spiritul întreprinzător. Putem atinge toate aceste obiective dacă urmăm cu consecvenţă Pactul Naţional pentru Educaţie, precum şi dacă aplicăm, fără întârziere, Legea educaţiei. Nu putem vorbi despre democraţie consolidată fără o educaţie de calitate. Astăzi trăim într-o societate globalizată, al cărei principiu de armonizare este cel al unităţii în diversitate şi al pluralismului de valori şi opţiuni", a spus șeful statului, potrivit mesajului transmis.
Traian Băsescu le-a mai urat tuturor proefsorilor și elevilor mult succes în activitate.
"În mod special, le urez bun venit celor aproape 200.000 de elevi care încep clasa pregătitoare, precum şi cadrelor didactice nou intrate în sistemul de învăţământ. (...) Sunt convins că România are un potenţial extraordinar de dezvoltare prin tineri, cea mai importantă resursă a noastră, şi, de aceea, avem datoria faţă de aceştia să le oferim un sistem care să permită formarea lor în conformitate cu exigenţele şi aspiraţiile pe care le are fiecare. Am încredere în dumneavoastră, profesori şi elevi, deopotrivă, că prin entuziasmul şi perseverenţa cu care vă veţi urma parcursul în cunoaştere şi formare profesională, veţi contribui la construirea unei societăţi puternice, capabilă să discearnă calea propriului viitor, calea viitorului României", a mai spus șeful statului.