Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum te poţi rătăci în Constanţa "urmărind" indicatoarele turistice

Publicat in Adevarul, miercuri 18 august 2010 ·

Odată intraţi în municipiul de la malul mării, turiştii se pot baza doar pe indicaţiile trecătorilor şi pe instinct pentru a ajunge acolo unde şi-au propus. Centrele de informare au fost desfiinţate. Marcajele de informare turistică sunt foarte rare în Constanţa şi de cele mai multe ori sunt acoperite de crengile copacilor.

Primul indicator se află la mai bine de trei kilometri de intrarea în oraş, dinspre Valu lui Traian. Nici pe şoseaua de centură nu apar semne de circulaţie care ar putea să uşureze orientarea celor veniţi să îşi petreacă vacanţa la malul mării.

Mai citiţi şi:

30 de copii s-au pierdut pe plaja din Mamaia

Marian Munteanu (32 de ani), din Iaşi, a venit împreună cu familia în concediu. Turistul spune că indicatoarele sunt rare şi de cele mai multe ori nu indică punctele de interes din oraş. „Soţia mea conduce, iar eu mă uit în toate direcţiile ca să văd dacă există vreun semn rutier după care să mă pot ghida. Nu reuşesc sub nicio formă să-mi dau seama în ce direcţie este gara", se arată descumpănit bărbatul.

Greu de observat

Odată intraţi în zona din centrul localităţii, şoferii se simt prinşi ca într-un labirint. Pe bulevardele I.C. Brătianu, Soveja sau Alexandru Lăpuşneanu, marcajele pentru orientare sunt acoperite de crengile copacilor de pe marginea străzii. Gheorghe Neagu (36 de ani), din Ploieşti, a încetat să se mai orienteze după marcaje. „Mi se pare incredibil! Nu-mi vine să cred că mă aflu la mai puţin de jumătate de metru de indicator şi nu pot să-l văd", spune turistul.

Dacă nu au la dispoziţie un sistem de ghidare prin satelit, turiştii sunt nevoiţi să apeleze la informaţii de la localnici. „Ar fi mult mai bine pentru cei care vin pe litoral, dacă s-ar monta nişte semne care să-i ghideze spre staţiuni. Eu mă plimb prin faţa blocului în fiecare zi. Cum văd că opreşte lângă mine o maş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 5 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°