Steaua şi CFR Cluj, formaţiile româneşti calificate în 16-imile Ligii Europa, pornesc de la acelaşi nivel, deşi palmaresul lor în competiţiile internaţionale e complet diferit.
Steaua se află la a zecea primăvară europeană, în vreme ce ardelenii o bifează pe prima. Important e însă că ambele echipe se află în urna capilor de serie şi, cel puţin teoretic, vor avea adversari mai uşori. Din păcate pentru formaţiile noastre sunt şi echipe extrem de dificile în urna a doua. Ar fi bine ca Steaua şi CFR Cluj să evite Atletico Madrid, Inter Milano, Napoli, Tottenham, Zenit St Petersburg, Leverkrusen ori Anji, iar sorţii să le ofere adversari din rândul grupărilor Bate Borisov, Sparta Praga, Basel şi poate Borussia Monchengladbach, Ajax ori Levante.
Steaua nu va putea cădea din nou cu Stuttgart, pe care a întâlnit-o în grupă, dar CFR ar putea întâlni din nou pe FC Basel, formaţie pe care a eliminat-o în play-offul Ligii Campionilor. După ce vor fi stabilite meciurile din 16-imi, UEFA va face şi perechile pentru optimi, astfel că Steaua şi CFR vor şti cu cine pot juca în cazul calificării în faza următoare.
Tragerea la sorţi va avea loc joi la Nyon şi va începe la ora 15.00 şi va fi transmisă în direct de Digisport, Dolcesport şi Eurosport.
URNA 1
Liverpool, Viktoria Plzen, Fenerbahce, Bordeaux, Steaua, Dnepr, Genk, Rubin Kazan, Ol. Lyon, Lazio Roma, Metalist Harkov, Hannover, Chelsea, CFR Cluj, Olympiacos, Benfica
URNA 2
Anji Mahacikala, Atletico Madrid, Borussia Mönchengladbach, Newcastle, VfB Stuttgart, Napoli, FC Basel, Inter Milano, Sparta Praga, Tottenham, Bayer Leverkusen, Levante, Dinamo Kiev, Zenit St. Petersburg, Ajax Amsterdam, BATE Borisov
*Echipele care s-au aflat în aceeaşi grupă nu se vor putea întâlni în optimi. De asemenea, formaţiile din aceeaşi ţară nu vor putea juca între el