Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ruşii”, salvatorii turismului montan. „Invazia roşie” aduce venituri importante staţiunilor de schi

Publicat in Jurnalul, vineri 6 ianuarie 2012 ·

Foto: Dan Marinescu Staţiunile montane din Carpaţi au fost aproape pline în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Hotelierii au raportat un grad de ocupare de peste 93%. Încasările au fost foarte mari şi în rândul transportatorilor pe cablu. Administratorii pârtiilor au făcut tot posibilul să se poată schia, astfel că turiştii s-au arătat mulţumiţi de condiţiile găsite.

Trecerea Anului Nou nu înseamnă şi dispariţia oaspeţilor. De data aceasta, cei care animă staţiunile montane sunt moldovenii, ucrainenii şi ruşii care au venit în România pentru a petrece Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi. Potrivit specialiştilor în domeniu, doar pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov se află peste 10.000 de turişti din fostul spaţiu sovietic. „Peste 10.000 de turişti străini sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi în staţiunile montane de la noi din ţară. Marea majoritate a acestora provin din Republica Moldova, urmând Ucraina şi Rusia. Turiştii din Republica Moldova preferă pachete turistice mai ieftine, iar cei din Rusia aleg pachetele mai scumpe, de lux. În plus, avem şi români care au ales să sărbătorească pe stil vechi datorită preţurilor mult mai mici practicate în această perioadă” a declarat Traian Bădulescu, consultant turistic.

În Poiana Braşov au sosit foarte mulţi turişti din Ucraina. Aceştia au preferat staţiunea braşoveană pentru că acolo au găsit preţuri mult mai accesibile decât cele practicate în staţiunile din ţara lor. La Bukovel, staţiune aflată la 100 de kilometri de Sighetu Marmaţiei şi preferată de foarte mulţi schiori din Bucovina şi din Maramureş, o oră de schi alături de un instructor costă 75 de euro. În România, preţul este de numai 20 de euro. În acest tarif nu este inclus transportul pe cablu. www.jurnalul.ro transmite imagini live din Poiana Braşov.

Valul de turişti din fostul spaţiu sovietic nu aduce încasări mari şi pentru magazinele care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°