Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localitati fara apa potabila

Publicat in Romania Libera, joi 14 iulie 2005 ·

Alimentarea cu apa a orasului Huedin a fost pusa in pericol din cauza inundatiilor, iar o serie de drumuri au fost acoperite cu apa. Mai mult, 14 localitati cu peste 800 de gospodarii au ramas izolate in urma precipitatiilor inregistrate. Situatia este in curs de agravare pentru ca ploaia nu se oprise inca ieri. Prefectul judetului, Mihail Hardau, a cerut inceperea unei actiuni de ajutorare a persoanelor ramase fara legatura cu exteriorul, iar primele ajutoare, 600 de butelii de apa si 500 de paini, au fost trimise, ieri dimineata, in comuna Valea Ierii. Conform ultimelor evolutii, aici au fost inregistrate 12 alunecari de teren de pe versantii muntilor. Din informatiile furnizate de biroul de presa al Prefecturii, peste 20 de gospodarii din localitatea Valea Vadului din comuna Iara au fost inundate si izolate dupa ce paraul Valea Vadului a iesit din matca, in timp ce in comuna Maguri-Racatau, in zona Muntele Rece, apa a rupt puntile de trecere catre mai multe locuinte. Tot din cauza ploilor, in comuna Baisoara au fost inregistrate alunecari de teren care au blocat drumul judetean 107 R, la intrarea in satul Muntele Baisorii, iar patru gospodarii au fost si ele afectate de ape. Precipitatiile pun in pericol si statia de pompare a apei din satul Bologa, care alimenteaza orasul Huedin. Un echipaj de la Detasamentul de Pompieri din localitate lucra ieri, alaturi de angajatii statiei, pentru evitarea inundarii incaperii pompelor. Reprezentantul Guvernului in teritoriu a cerut si instituirea unui sistem de permanenta in zonele cu probleme si pe toate cursurile de apa, urmand ca toate serviciile publice implicate sa fie pregatite in orice moment pentru interventii. Alimentarea cu apa a orasului Huedin a fost pusa in pericol din cauza inundatiilor, iar o serie de drumuri au fost acoperite cu apa. Mai mult, 14 localitati cu peste 800 de gospodarii au ramas izolate in urma

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 4 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 4 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 11 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 4 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°