Pe o lichiditate de 23,9 milioane lei, titlurile listate la BVB s-au ieftinit, în medie, cu 1,9% După gura de oxigen de la finalul săptămânii trecute, corecţiile au revenit brusc la
Pe o lichiditate de 23,9 milioane lei, titlurile listate la BVB s-au ieftinit, în medie, cu 1,9%
După gura de oxigen de la finalul săptămânii trecute, corecţiile au revenit brusc la bursă.
În prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, toţi indicii bursieri au închis pe roşu. Cea mai semnificativă depreciere, de 2,73%, a fost înregistrată pe segmentul societăţilor de investiţii financiare.
În medie, titlurile listate la BVB s-au ieftinit cu 1,9%, în timp ce la categoria blue-chips pierderea a fost de 1,41%. "Nu exclud posibilitatea ca speculatorii să fie prezenţi în piaţă, dar trebuie să mai aşteptăm câteva zile pentru o confirmare. Oricum, atât timp cât volumele se menţin scăzute, nu putem asista la creşteri", ne-a declarat Adrian Lupşan, broker la Intercapital.
Zimtub, cel mai lichid emitent
Şedinţa de ieri nu a adus surprize nici la capitolul lichiditate, transferurile totale ridicându-se la valoarea de 23,9 milioane lei.
Poziţia fruntaşă în topul lichidităţii a revenit producătorului de ţevi Zimtub (ZIM). Pe un rulaj de 4,1 milioane lei, acţiunile ZIM au închis şedinţa la preţul de 2,89 lei/titlu, în scădere cu 13,21% faţă de referinţă. Volumul de titluri cedate este foarte apropiat de cel tranzacţionat în şedinţa precedentă, când SIF Oltenia a vândut participaţia de 26,13% pe care o avea la Zimtub pentru suma de 4,2 milioane lei.
Conducerea companiei a anunţat, ieri, că a amânat luarea unei decizii privind majorarea capitalului social cu 24,13 milioane lei, la 36,2 milioane lei, la cererea unor acţionari semnificativi, întrucât structura acţionariatului este nedefinită.
Tranzacţii speciale cu acţiuni SIF
Următoare