Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a afirmat că meciul amical cu formaţia tatălui său, Şahtior Doneţk, programat în cadrul cantonamentului din Elveţia, nu este unul de orgoliu, ci este o simplă întâlnire de pregătire, asta deşi primul meci pentru stegari este programat astăzi în compania celor de la Sochaux. FC Braşov a ajuns, ieri în jurul orei 13, în cel de-al doilea stagiu de pregătire din Elveţia, acolo unde echipa lui Răzvan Lucescu şi-a stabilit cartierul general la Hotel Des Bains de Saillon, din Saillon. Stegarii au parte de un hotel de patru stele, ultramodern, unde o cameră pe noapte costă între 250-300 de euro. „Privesc acest meci (n.r. - cu Şahtior) ca pe oricare altul din perioada de pregătire. Sub nici o formă nu este unul de orgoliu, nici din punctul meu de vedere şi nici al tatălui meu. E foarte adevărat că aştept mult de la băieţii mei, dar asta pentru că în aceste jocuri amicale «tari» au ocazia de a-şi demonstra valoarea. Eu sper ca după acest stagiu, echipa să fie la potenţial maxim şi să fim pregătiţi din toate punctele de vedere pentru startul sezonului. În primul cantonament am fost mulţumit, dar mai avem puţin de lucru la relaţiile de joc. Sunt convins însă că toate acestea se vor rezolva”, a declarat Răzvan Lucescu.
Meciul cu Sochaux este programat astăzi, de la ora 19, pe terenul de antrenament al stegarilor de la Bains de Saillon. Echipă cu tradiţie în fotbalul francez, Sochaux a câştigat de două ori campionatul Franţei (1935, 1937) şi a ocupat locul secund de trei ori (1937, 1953 şi 1980). În Cupa Franţei, cei de la Sochaux au avut merite notabile în 1937 şi 2007, când au câştigat trofeul, şi în 1959, 1963 şi 1964, când au jucat finala. În era modernă, Sochaux a jucat două finale de Cupa Ligii Franţei în 2003 şi 2004, reuşind să o câştige pe cea de-a doua. În sezonul trecut, Sochaux s-a clasat pe locul 14 din 20 de echipe,