Bărbaţii care se confruntă cu sindromul picioarelor agitate sunt predispuşi la impotenţă, este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard.
Cercetarea realizată de specialiştii americani se bazează pe analiza a mai multor studii care arătau că impotenţa şi disfuncţiile erectile erau mai des întâlnite în rândul bărbaţilor care se confruntau cu sindromul picioarelor agitate, caracterizat prin mişcări dezordonate, nedureroase ale picioarelor şi câteodată ale braţelor, înainte de culcare şi în timpul somnului, informează Yahoo News.
Experţii susţin că bărbaţii care se confuntă cu acest sindrom prezintă un risc cu 50% mai mare de a suferi de impotenţă. Predispoziţia spre disfuncţii erectile creşte cu până la 68% în cazul bărbaţilor care au manifestări ale acestei afecţiuni de 14 ori pe lună.
"Mecanismele care stau la baza asocierii dintre disfuncţiile erectile şi sindromul picioarelor agitate pot fi cauzate de eliminarea unei substanţe chimice în organism care afectează sistemul nervos, determinând astfel atât apariţia problemelor erectile cât şi pe cea a sindromului picioarelor agitate", explică dr. Gao Xiang, coordonatorul studiului.
Medicii endocrinologi spun că factorii care declanşează disfuncţia erectilă pot fi fizici sau psihologici. Cauza apariţiei impotenţei la tineri este, în general, una psihologică. Cele mai frecvente cauze psihologice ale disfuncţiei erectile sunt stresul şi anxietatea.
La bărbaţii în vârstă, cauzele care determină disfuncţia erectilă sunt de natură organică. Afecţiunile responsabile de majoritatea cazurilor de impotenţă sunt diabetul zaharat, ateroscleroza, afecţiunile vasculare, leziunile coloanei vertebrale, scleroza multiplă sau afecţiunile hormonale.
Impotenţa poate să survină şi ca urmare a unor intervenţii chirugicale precum cele pentru cancer prostatic sau cele de