Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În bătălia pentru Herta Müller a învins prietenia

Publicat in Adevarul, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

Noul roman al Hertei Müller, „Atemschaukel“, va apărea la Editura Humanitas Fiction, ca urmare a relaţiilor de prietenie dintre autoare şi Denisa Comănescu. Editurile Humanitas, Polirom şi ART au luptat până în ultima clipă pentru drepturile de editare a cărţii scrise de actuala deţinătoare a Nobelului literar. „Atemschaukel“ a apărut în urmă cu câteva luni la editura germană Hanser. Un exemplar al romanului se vinde în librării cu 20 de euro. Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction şi cordonator al colecţiei „Raftul Denisei“, ne-a declarat că a participat la o licitaţie pentru drepturile de autor, ţinută de Editura Hanser, reprezentată în

România de agentul literar Simona Kessler.

O prietenie hotărâtoare

Trei edituri s-au luptat pentru „Atemschaukel“ („Leagănul respiraţiei“). În final, lupta dintre editurile ART, Polirom şi Humanitas a fost tranşată de o opţiune personală a Hertei Müller. „A contat foarte mult faptul că atât Herta, cât şi traducătorul au vrut să meargă mai departe cu mine“, a precizat pentru „Adevărul“ Denisa Comănescu. Relaţia de amiciţie dintre Denisa Comănescu şi Herta Müller este destul de veche. „Eu am tradus-o la fosta editură de stat Univers, în 1995 şi în 1997.

După aceea, când am plecat la Polirom, Herta a mers cu mine. Mă cunoştea ca editoare şi am lucrat cu ea întotdeauna. Şi traducătorul Alexandru Şahighian a vrut să vină în «Raftul Denisei»“, ne-a spus Denisa Comănescu.

Editura Humanitas Fiction plănuieşte să lanseze romanul în luna mai a anului viitor şi s-o invite pe Herta Müller în România. Titlul nu va rămâne „Leagănul respiraţiei“. Scriitoarea germană şi traducătorul caută unul mult mai potrivit. „Atemschaukel“ va mai fi publicat în curând în Suedia, Franţa, Polonia, Anglia şi Statele Unite ale Americii.

Un alt volum al Hertei Mü

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 30 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Gabriela Firea: Sunt optimistă şi sunt convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor

News.ro acum 52 minute
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat că este optimistă şi convinsă că bucureştenii doresc un primar dinamic, eficient, care să fie permanent pe teren, în mijlocul şantierelor, în contextul unei întrebări despre rezultatele ce

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum 2 ore
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°