Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de euro pentru absolvenţii din IT

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 5 septembrie 2008 ·

Domeniile inginerie, arhitectură, farmacie, publicitate şi limbi străine vor fi curtate şi în următorii ani de către angajatori. Lipsa de forţă de lucru cu care se confruntă România face ca obţinerea unui job să fie mult mai la îndemână mai ales pentru persoanele care au studii superioare.

"Presiunea creată asupra angajatorilor este mare şi nevoile imediate trebuie să fie acoperite cât mai repede, costul cu forţa de muncă fiind absorbit mult mai uşor decât absenţa efectivă a personalului necesar", consideră Camelia Buburuz, directorul de resurse umane al JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Specialiştii în resurse umane sunt de părere că absolvenţii facultăţilor îşi pot găsi extrem de uşor un loc de muncă foarte bine plătit, chiar de la începutul carierei, în domenii precum IT, financiar, inginerie, publicitate, arhitectură, farmacie, limbi străine şi bănci.

Un licenţiat poate câştiga şi 2.000 de euro

Head-hunterul George Butunoiu spune că IT-ul (mai ales software-ul) va rămâne şi în anii următori cel mai bine plătit domeniu pentru tinerii absolvenţi. Salariile sunt de două-trei ori mai mari decât pentru orice altă specializare care necesită aceeaşi perioadă de experienţă.

"Un proaspăt absolvent poate câştiga în IT cel puţin 1.000 de euro la terminarea facultăţii, iar unii dintre ei chiar şi 2.000 de euro, dacă fac software. Este adevărat că şi din alte domenii se poate câştiga peste 1.000 de euro, însă nu ca salariu fix, ci din comisioane", susţine George Butunoiu.

Head-hunterul consideră că, în următorii ani, cele mai multe joburi vor fi legate într-un fel sau altul de IT şi, în consecinţă, va fi nevoie de un număr foarte mare de specialişti care să administreze o astfel de "infrastructură".

Gina Dobric, general manager al companiei Human Capital Solutions, este de p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 59 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°