Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Povestea lui Gaston - nepot de ministru congolez, şef la TSD Cluj

Publicat in Adevarul, joi 20 august 2009 ·

Provenit dintr-o familie congoleză importantă, în România a fost nevoit s-o ia de la zero. Inginerul Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, din Congo, s-a autoexilat în România şi a ajuns director de firmă şi şef peste tinerii PSD din Cluj. Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a venit în România în 1995, pentru a studia în cadrul Facultăţii de Microelectronică şi Telecomunicatii din cadrul Universităţii Politehnice din capitală.

A ales România, deoarece mulţi dintre congolezii care ocupau funcţii importante în stat au fost şcoliţi aici. Soţia acestuia, Christine, vroia să urmeze cursurile unei facultăţi de farmecie, iar singurele alternative pentru a studia acest domeniu în limba franceză erau la Timişoara şi Cluj.

Au ales să se mute în oraşul de pe Someş în 2000 datorită unor prieteni care locuiau aici, fiindu-le astfel mai uşor să se adapteze unui stil de viaţă cu totul diferit faţă de cel cu care erau obişnuiţi în Congo, iar acum locuieşte în localitatea clujeană Floreşti.

Fraţii cu funcţii înalte

A fost trimis în România şi la îndemnul unchiului său, care era la acea vreme ministrul transporturilor în guvernul condus de Pascal Lissouba. Ar fi trebuit să ocupe ulterior o funcţie importantă, la fel ca şi fraţii lui, dacă în 15 octombrie 1997, regimul Pascal Lissouba nu ar fi fost îndepărtat.

Unul din fraţii lui era şeful poliţiei rutiere congoleze, celălat director al aeroportului din Dolizi, iar sora acestuia era şeful serviciului economic din cadrul Ministerului Economiei din Congo. „Pascal Lissouba a fost un preşedinte ales democratic care a fost îndepărat, în 1997, prin lovitură de stat de actualul dictator congolez Denis Sassou Nguesso. Eu, timp de un an, nu am ştiut absolut nimic de familia mea”, povesteşte Mboumba Bakabana.

El mai spune că a primit o scrisoare din partea sorei sale,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum o ora
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 2 ore
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°