Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barak Obama, președintele SUA, critică stilul chinezesc de a face afaceri

Publicat in Adevarul, joi 16 februarie 2012 ·

Barak Obama, președintele Statelor Unite, a criticat din nou, miercuri, practicile comerciale chinezești tocmai când viitorul lider al Chinei a întreprins o vizită pe teritoriul american în încercarea de a îmbunătății relațile dintre China și mediul de afaceri american.

Amândoi oamenii de stat s-au aflat în „vestul mijlociu” al Statelor Unite, principala zonă agricolă a SUA şi, totodată, o zonă a cărei industrie a fost puternic afectată de competiţia chinezească. Mesajul transmis de cei doi a fost diferit. Barak Obama, aflat în campanie, s-a deplasat la o uzină din statul Milwaukee unde a cerut ca slujbele să fie „relocalizate” înapoi pe teritoriul american, anunță publicația financiară „Financial Times”.

„Nu voi rămâne indiferent când rivalii noștrii nu respectă regulile”, a declarat președintele. Administrația Obama a înființat o nouă unitate de supraveghere comercială care „are o singură misiune: investigarea practicilor incorecte utilizate de țări precum China”.

China - „principala piață de export a SUA”

Discursul lui Obama a avut loc la doar o zi după ce acesta îl primise pe Xi Jinping, vicepreședintele Chinei, la Casa Albă, parte din vizita de o săptămână de „solidificare a relațiilor” întreprinsă de acesta din urmă în Statele Unite. Xi, care va deveni președinte al Chinei anul viitor, ar putea să fie liderul acestei țări pentru următorii zece ani.

După vizita la Casa Albă, Xi s-a deplasat în Iowa pentru o vizită al cărei scop a fost sublinierea volumului crescând de exporturi americane către China și potențialul de investiție chinezesc. Exporturile agricole, în special de soia, au crescut cu 1.200% în ultimii zece ani, a argumentat acesta.

Xi s-a folosit de prilej pentru a și răspunde față de acuzațiile la adresa politicilor economice ale Chinei.

„China a devenit principala piață de export a Stat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 22 minute
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 49 minute
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Netanyahu: Israelul nu va accepta un acord cu Hamas care cere încetarea războiului

News.ro acum o ora
După zvonurile care au circulat în weekend cu privire la presiuni internaţionale asupra Israelului pentru a accepta încetarea efectivă a războiului din Gaza ca parte a unui acord de eliberare a ostaticilor, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a transm

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 53 minute
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum o ora
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum 49 minute
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Netanyahu spune că încheierea acum a războiului din Gaza ar menţine Hamas la putere

Mediafax acum 35 minute
"În timp ce Israelul a dat dovadă de bunăvoinţă, Hamas rămâne înrădăcinat în poziţiile sale extreme - cererea de a ne retrage toate forţele din Fâşia Gaza, de a pune capăt războiului şi de a lăsa Hamas la putere", a declarat Netanyahu, potrivit Reut

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 4 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°