Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O casnică de 38 de ani a impresionat juriul X Factor până la lacrimi GALERIE FOTO şi VIDEO

Publicat in Adevarul, duminică 25 septembrie 2011 ·

Georgeta Băloiu, o casnică de 38 de ani din Mangalia, a interpretat emoţionant melodia „De-ar fi să vii“ a regretatei Mihaela Runceanu. Tot la selecţia de la Constanţa, o altă femeie de 38 de ani a şocat juriul de la X Factor. Gabriela Ştolea, patroana unui butic alimentar, a cântat surprinzător de bine superhit-ul lui Armin Van Buuren şi Sharon Den Adel, „In and Out of Love“.

Difuzată aseară în premieră şi astăzi în reluare, ediţia de la Constanţa a concursului muzical X Factor, organizat de Antena 1, a arătat ce talente ascunse are oraşul de la malul mării. Cel mai tare a impresionat Georgeta Băloiu (38 de ani) din Mangalia, care a cântat într-o manieră tulburătoare piesa Mihaelei Runceanu, „De-ar fi să vii".

„Georgeta, unde ai fost 25 de ani?", a întrebat-o juriul format din Paula Seling, Mihai Morar şi Adrian Sână, referindu-se la perioada în care casnica a stat departe de scenă. Juraţii au mărturisit că vocea şi interpretarea modestei gospodine, care a evoluat odată la Cântarea României, i-au emoţionat până la lacrimi. Ea s-a calificat pentru tabăra de pregătire pentru etapa naţională a competiţei.

Click pe poze pentru galerie foto!

Tot la selecţia de la Constanţa, o altă femeie de 38 de ani a şocat juriul de la X Factor. Gabriela Ştolea, patroana unui butic alimentar, a cântat surprinzător de bine superhit-ul internaţional al lui Armin Van Buuren şi Sharon Den Adel, „In and Out of Love". „Gabriela, nu au tinere de 18 ani prospeţimea ta!", au gratulat-o juraţii pe concurenta de 38 de ani, mama a două fete.

O impresie foarte bună au lăsat rockerii Emil Vrânceanu (19 ani) şi Cristina Dobrescu (22 de ani, studentă la Jurnalism), „diva" Cristian Parmac (30 de ani), cvintetul Just Us, trupa T&L (format din Larisa, ex-concurenta de la Megastar, şi un student medicinist de culoare din Nigeria). Despre aceştia din urmă, juriul a spus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 20 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 24 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 38 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 59 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°