Scriitoarea Aspazia Oţel Petrescu a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste. Colegii de suferinţă s-au dus unul câte unul, dar ea a rămas să aştearnă pe hârtie toate trăirile adunate după gratii. Şi-a sărbătorit a optzeci şi noua aniversare şi spune că „nici nu bănuiau bolşevicii câte zile i-au fost date să trăiască”.
Femeia a fost încarcerată pe vremea studenţiei, deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară şi a primit 10 ani de temniţă grea. “Femeia care ne conducea a fost ucisă şi i-am făcut un priveghi. O camaradă ne-a pârât atunci după prenume. Cele pe care le-au prins au declarat că eu ştiu mai bine membrele grupului, crezând că am fugit în munţi. Am fost singura bătută să dezvălui tot ce ştiu”.
La închisoarea de la Mislea detenţia a fost mai uşoară, deşi erau închise toată ziua. Au reuşit să îşi organizeze viaţa într-un mod cât mai plăcut. „Aveam câte o oră destinată rugăciunii, una povestirilor, alta pentru învăţarea limbilor străine şi pentru lucrul în os. Şlefuiam osul pe piatră şi făceam adevărate capodopere, cruciuliţe, medalioane, globuri. Dintr-o fustă ruptă în bucăţele am realizat mărţişoare, pe care le-am oferit cu ocazia aniversărilor. În acea perioadă mi-am închipuit închisoarea ca o poveste.”
În timp, oamenii din lagăre au făcut ateliere de cusături româneşti, de covoare, de artă decorativă şi viaţa acolo devenise suportabilă. “Atelierul de artă românească a devenit atelier de confecţii. Am avut o comandă de ii şi le-am făcut prea scurte. Noroc că aveam altele şi le-am schimbat. Cele care făceau parte din atelierul de artă decorativă au făcut un catren plin de ironie. Aşa a început războiul între oase şi ii: întreceri în melodii şi creaţii literare, care aveau ca hârtie memoria şi condei gândul”.
Suferinţa era transmisă prin Morse
Când a fost mutată la Miercurea Ciuc, lagăru
