Botoşăneanca practică taximetria de aproape şase ani, iar clienţii fideli recunosc că în cazul ei nu se aplică regula misogină „femeia nu are ce căuta la volan“.
A păşit pe un teritoriu rezervat bărbaţilor, însă prin profesionalismul cu care îşi face meseria a câştigat încrederea colegilor. S-a urcat pentru prima oară la volanul unui taxi în vara lui 2004. De atunci, e „stăpâna şoselelor“ în breasla taximetriştilor. Narcisa Chihaia, la cei 42 de ani ai ei, este dovada vie că nu toate femeile sunt nepricepute când se urcă la volan. Din contra, taximetrista se laudă că „le dă clasă“ unora dintre colegi.
Amenzi luate din cauza clienţilor grăbiţi
„Am ajuns în taximetrie pentru că-mi place să conduc şi să trăiesc independent. Sunt multe femei de afaceri care dau lecţii bărbaţilor. Dacă îţi place să fii la volan şi ai şi un caracter mai puternic te poţi descurca fără probleme“, îşi justifică Narcisa alegerea. În 14 ani de zile, de când a obţinut dreptul de a conduce, Narcisa Chihaia nu a avut niciodată permisul ridicat. Recunoaşte însă că de amenzi nu a dus lipsă şi asta pentru că mai calcă acceleraţia în interesul clientului.
„Am luat amenzi, de ce să nu recunosc? Singurele sancţiuni pe care le-am primit au fost pentru depăşirea vitezei şi asta pentru că am preferat ca atunci când un client îmi spune că are nevoie de maşină în trei minute, eu să fiu acolo în două minute. Cel mai mult am avut şapte puncte“, se justifică taximetrista.
Rămâne în breaslă pentru că îi place să conducă
De când practică această meserie are la bord peste 400 de mii de kilometri făcuţi în timpul curselor. Cu toate că taximetria nu mai este de ceva timp o profesie profitabilă, Narcisa spune că va sta în continuare la volanul maşinii galbene pentru că îi rămâne plăcerea de a conduce şi de a fi propriul stăpân.
„Taxi