Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cauzele penelor de la Silverstone: Pneuri montate incorect şi presiune prea scăzută

Publicat in Mediafax, miercuri 3 iulie 2013 ·

Montarea incorectă a pneurilor şi folosirea unei presiuni prea mici s-au numărat printre cauzele exploziilor cauciucurilor stânga-spate ale monoposturilor Mercedes, Ferrari, Toro Rosso şi McLaren, la MP al Marii Britanii, se arată în raportul Pirelli cu privire la incidentele de la Silverstone.

Producătorul italian susţine, într-un comunicat dat publicităţii miercuri, că pneurile spate au fost montate invers pe monoposturile care au avut probleme, "cu alte cuvinte, pneul pentru dreapta fiind montat pe roata din stânga şi invers".

"Pneurile furnizate anul acesta au o structura asimetrică, ceea ce înseamnă că nu sunt interschimbabile. Flancurile laterale sunt astfel construite încât să poată absorbi încărcarea specifică ce apasă pe interiorul şi exteriorul pneului. Astfel că inversarea pneurilor afecteză direct modul în care lucrează acestea. În mod particular flancul exterior este construit să reziste încărcărilor mari generate pe virajele de mare viteză, cum sunt cele de la Silverstone, cu schimbările rapide de bandă stânga-dreapta şi unele vibratoare care sunt foarte agresive. Presiunea în pneuri a fost excesiv de scăzută sau în orice caz mai scăzută decât cea indicată de Pirelli. Presiunea mică în pneuri înseamnă ca pneul suferă un stres mai mare în condiţii de lucru", se arată în comunicatul Pirelli.

Unghiurile de cădere extreme şi vibratoarele agresive în virajele rapide, cum a fost cazul în cel cu numărul 4 de la Silverstone, care a fost scena celor mai multe explozii, au afectat de asemenea pneul stânga-spate, se mai precizează în comunicatul citat.

Pirelli subliniază că gama de pneuri 2013 nu pune în pericol siguranţa pilotului sub nicio formă daca este utilizată corect şi că aceste cauciucuri întrunesc toate standardele de siguranţă cerute de FIA.

La Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, care va avea loc începând de viner

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum 34 minute
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 31 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 59 minute
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum o ora
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 2 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Jandarmeria Capitalei dezminte că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei a dezminţit informaţiile conform cărora că ar fi interzis afişarea unui banner în care e reprezentat steagul Ţinutului Secuiesc la meciul Dinamo - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, din manşa tur a barajului de menţinere/promovare

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

21°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°