Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET de Leonardo da Vinci, DESCOPERIT după 500 de ani într-un SEIF de BANCĂ | FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Un portret semnat de Leonardo da Vinci a fost descoperit după 500 de ani într-o colecţie privată păstrată în seiful unei bănci din Elveţia. Tabloul în ulei este un portret al Isabellei d'Este şi a fost realizat în anul 1499. În prezent este expus la Muzeul Luvru.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA SCHIŢA ŞI PORTRETUL SUMARUL ARTICOLULUI PORTRET de Leonardo da Vinci, DESCOPERIT după 500 de ani într-un SEIF de BANCĂ | FOTOSCHIŢĂ Isabella d'EstePORTRET Isabella d'Este

Potrivit Daily Mail, specialiştii nu au ştiut mult timp dacă Leonardo da Vinci a terminat sau nu portretul Isabellei d'Este, una dintre cele mai influente femei din Italia în perioada renascentistă. Până acum a fost cunoscută doar schiţa lucrării.

"Nu există nicio îndoială că portretul este realizat de Leonardo. Pot recunoaşte imediat stilul lui da Vinci, în special în felul în care a fost pictată faţa femeii", a declarat profesorul Carlo Pedretti de la Universitatea din California, cel mai mare expert din lume, în lucrările Leonardo da Vinci.

Tabloul va mai trece printr-o serie de teste pentru ca specialiştii să poată spune cu exactitate dacă şi accesoriile Isabellei d'Este au fost pictate de Leonardo da Vinci sau de unul dintre asistenţii săi.

TOP 3 RECOMANDĂRI:AMBASADA SUA își exprimă ADMIRAŢIA și APRECIEREA pentru activitatea EXCELENTĂ a lui Lucian PapiciSurse: Alina Mungiu, refuzată de ONG-uri pentru dezbaterea cu Băsescu„Ciudăţeniile” cutremurelor de la Galaţi i-au speriat şi pe cercetători. CEL MAI SUMBRU SCENARIU conturat de oamenii de ştiinţă

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:CIMITIRUL MAFIOŢILOR. Cum arată monumentele funerare ale racheţilor | GALERIE FOTOFenomen RAR. Aurora boreala provocată de o FURTUNĂ SOLARĂ, vizibilă în Minnesota şi Colorado | GALERIE FOTOPROTEST INEDIT la o universitate din Ungaria. Nemulțumite de noul cod vestimentar, STUDENTELE a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 58 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 18 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 36 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 44 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°