Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartofii s-au scumpit cu 26%, într-o lună. Inflaţie record pentru ultimele 14 luni

Publicat in Capital, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Cifrele transmise astăzi de Statistică par să fi fost "teleportate" din vremuri pe care le credeam lăsate de mult timp în urmă. După ce în primele luni ale anului ajunsesem la un nivel incredibil al creşterii preţurilor, de doar 1,8%, în termeni anuali, Institutul Naţional de Statistică a prezentat astăzi datele pentru inflaţia din luna septembrie, când preţurile au crescut cu nu mai puţin de 5,33% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Faţă de luna august preţurile au înregistrat un salt de 1,18%. Luna trecută, preţurile au crescut cu 3,88%, în termeni anuali.

S-au adeverit astfel cele mai sumbre previziuni ale analiştilor, iar tema scumpirilor, reluată îndelung de presă în ultimul timp, a căpătat o confirmare oficială.

Cum era de aşteptat, cel mai mult au crescut luna trecută preţurile la măfurile alimentare. Faţă de luna august, saltul a fost de 2,27%, în timp ce faţă de aceeaşi lună a anului trecut preţurile au crescut cu 6,91%.

În septembrie, cartofii s-au scumpit cu nu mai puţin de 26,5% faţă de august, legumele per ansamblu înregistrând o creştere de preţ de 9,85%. Ouăle s-au scumpit şi ele cu 7,23%.

UN top al sumpirilor la alimente din septembrie arată astfel:

Cartofi – 26,5%

Fasole boabe – 7,85%

Ouă – 7,23%

Ulei comestibil – 6,04%

Mălai- 5,47%

Preţurile la mărfurile nealimentare au înregistrat o creştere cu 0,62% în septembrie. Cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 2,83%, dar şi combustibilii, cu 1,57%.

Tarifele lam servicii au avut o evoluţie ceva mai temperată. Şi aici au existat însă scumpiri importante luna trecută. De exemplu, preţurile la serviciile de apă, canal salubritate au crescut cu 2,24%.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum 22 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 3 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum 2 ore
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 2 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 9 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°