•Actiuni apatice, lipsite de caracter festiv si cu o imensa lehamite din partea oficialitatilor prezente •Acestea sunt principalele coordonate ale manifestarilor desfasurate ieri pe Bulevardul Independentei cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei •Din cauza vremii si a orei matinale, numarul iesenilor prezenti a fost insignifiant •Totul a fost facut la repezeala, la mai putin de o ora de la debutul manifestarilor traficul fiind reluat pe Bulevardul Independentei
Manifestari apatice, lipsite de caracter festiv si miscari regizate ale celor prezenti. Asa ar putea fi caracterizate in doar cateva cuvinte actiunile organizate ieri pe Bulevardul Independentei cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei. Ora prea matinala de incepere a manifestarilor, frigul si ploaia mocaneasca au facut ca numarul iesenilor care au participat la eveniment sa fie nesemnificativ, putin peste o suta de oameni asistand la ceremonii. De asemenea, de la actiune au lipsit tinerii, deoarece atat elevii, cat si studentii au recuperat ieri o parte dintre orele pierdute in perioada grevei profesilor. Nu acelasi lucru se poate spune si despre oficialitati, care s-au ingramadit sa fie in primele randuri. La eveniment au participat reprezentanti ai administratiei publice locale, ai societatii civile si ai clasei politice. Printre cei prezenti au putut fi observati parlamentarii de Iasi: Ion Solcanu, Radu Terinte, Dan Carlan, Neculai Apostol, Cristian Adomnitei, presedintele si vicepresedintii Consiliului Judetean: Lucian Flaiser, Iovu Brezuleanu si Lucian Profir, prefectul Radu Prisacaru si subprefectul Florin Ungureanu, precum si viceprimarii Constantin Adascalitei si Constantin Neculau. Primarul Gheorghe Nichita nu a participat, deoarece a reprezentat Iasul la manifestarile de la Alba Iulia.
La repezeala
Debutul evenimentului a fost marcat de oficierea unui Te Deum,