Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI - 04.02.2012

Publicat in Bursa, sâmbătă 4 februarie 2012 ·

* ADEVARUL

* Descoperire istorică în Marea Neagră: Petrom şi Exxon au găsit gaze în perimetrul Neptun

Prima sondă săpată în perimetrul Neptun din Marea Neagră de către gigantul american ExxonMobil şi compania românească Petrom a indicat prezenţa unor zăcăminte de gaze naturale, potrivit unui comunicat comun al celor două companii. Oficialii companiilor susţin însă că este prea devreme pentru a se preciza dacă aceste zăcăminte sunt sau nu comerciale. O delegaţie a Exxon şi Petrom a fost primită ieri la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu. Acesta le-a spus investitorilor că noile descoperiri sunt importante, în contextul în care acum România este nevoită să suplimenteze importurile de gaze din Rusia, din cauza gerului, la preţuri foarte mari.

* Premieră absolută pentru sectorul petrolier românesc

Aceasta este o premieră absolută pentru sectorul petrolier românesc, întrucât, până acum, forajul pe platoul continental s-a făcut doar la adâncimi mici, de câteva zeci de metri, iar acum este vorba de o adâncime de apei de aproximativ 1.000 de metri. Sonda Domino 1 este situată la 170 de kilometri de ţărm. Se estimează că adâncimea sondei va fi de peste 3.000 de metri sub nivelul mării. Forajul va fi executat de către vasul ultramodern de clasă mondială Deepwater Champion, care a sosit recent în apele româneşti special pentru acest proiect, după finalizarea programului de foraj derulat de Exxon în apele turceşti.

* Investiţii de un milion de dolari pe zi

Potrivit unor declaraţii din această vară ale reprezentanţilor Exxon, în faza de explorare costurile companiilor vor fi de circa un milion de dolari pe zi. Dacă vor descoperi petrol şi gaze în acest perimetru, etapa de dezvoltare şi producţie va necesita investiţii între 3 şi 10 miliarde de dolari. Operaţiunile de foraj sunt estimate să dureze circa 90 de zile, perioadă în care Exxon ş

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 3 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°