Dintr-o trăsătură de condei, printr-o simplă expresie, încercăm să ne rezolvăm toate tarele istorice şi de caracter.

Cât de reprezentativă este clasa politică pentru societatea românească? O întrebare la care ne place să răspundem categoric: deloc! Şi ne mai place teribil să ne admirăm în oglinzi care deformează: ne vedem, ca popor, mai frumoşi, mai deştepţi şi mai corecţi decât suntem în realitate.

A da vina pe „clasa politică" a devenit un loc comun. Eşti nemulţumit de situaţia personală? De vină e „clasa politică". Eşti nemulţumit de mersul ţării? De vină e „clasa politică". E mizerie pe stradă? Cine altcineva să poarte vina decât „clasa politică"? Problema e că tocmai această „clasă politică" atât de blamată este oglinda noastră fidelă. Ne reprezintă şi poartă cu ea toate calităţile, dar mai ales defectele noastre. E simplu să încarci cu toate conotaţiile negative o sintagmă. Dintr-o trăsătură de condei, printr-o simplă expresie, încercăm să ne rezolvăm toate tarele istorice şi de caracter. Dacă am fi sinceri cu noi înşine, ar trebui să recunoaştem că această „clasă politică" nu-i nici mai bună nici mai rea decât „poporul" constituit din indivizi atât de diferiţi.

Este pur şi simplu produsul nostru, este pur şi simplu expresia a ceea ce putem în momentul de faţă. Ce este, de fapt, această „clasă politică"? Ea nu înseamnă doar câteva sute de indivizi, adică Preşedintele, Premierul, miniştrii şi parlamentarii. Nu. Primari, consilieri locali, consilieri judeţeni, aleşi ai noştri, din buricul Bucureştilor şi până în ultimul cătun al ţării. Cu toţii formează ceea ce numim generic „clasa politică" şi sunt aproape 100.000 la nivel naţional. Toţi aceştia au familii, care, în cel mai bun caz, doar îi sprijină, iar în cel mai rău participă la actul administrativ numiţi fiind în diferite funcţii.

Adăugaţi-i pe cei aduşi la masa administraţiei de către